Rabla pentru becuri. Este una dintre măsurile pe care le propune Guvernul pentru economisirea energiei. Mai exact, pregătește un pachet de măsuri prin care oamenii să-și înlocuiască becurile vechi, cu leduri.
Domna Aspazia este pensionară și locuiește la Constanța, într-un apartament cu două camere. Până anul trecut folosea becuri cu incandescență în toată casa însă copiii au sfătuit-o să le schimbe cu cele de tip economic. De câteva luni, doar lustra din dormitor mai luminează cu becuri vechi iar economia se vede în facturi.
Reporter: Deci aici aveți becuri vechi?
Aspazia Baciu, pensionară: Vechi, da.
Reporter: Câte aveți?
Aspazia Baciu, pensionară: Două dar am lăsat doar unul că am senzația că ăsta se duce. Aveți de gând să le schimbați și pe acestea? Fără doar și poate.
Reporter: De ce?
Aspazia Baciu, pensionară: Pentru că am văzut economia la factură, factura își spune cuvântul.
Becurile vechi rămân în continuare o opțiune
Cerere pe piață pentru pentru becurile vechi încă există, dovadă că se mai găsesc de cumpărat în multe magazine din țară. Costă și de 10 ori mult mai puțin decât becurile cu led.
Chiar dacă teroretic au dispărut de pe piață, becurile vechi cu incandescență se comercializează încă în magazinele mici. Eu am găsit aici aici în Constanța și am dat pe două becuri, 6 lei.
„La aceeași putere de iluminat, cu un bec de 75 de waţi, poate fi folosit un bec led cu numai 15 waţi, vă dați seama, diferența este uriașă”, Eduard Pătru, electrician.
Instituțiile publice vor folosi becuri moderne
Premierul Nicolae Ciucă spune că pentru economisire propune reducerea programului de iluminare în instituțiile publice și folosirea becurilor moderne.
„Am luat decizia în Coaliție ca la nivelul Minsiterului Mediului să analizeze demararea unui program de înclouire a becurilor cu filament cu cele pe led. Sunt becuri cu un consum energetic redus”, a declarat Nicolae Ciucă.
„Oricum becurile tradiționale au cam dispărut, 90 la sută din ce e prin magazine sunt cele de tip nou, trebuie fiecare să renunțe acasă la becurile vechi de 10 ani”, Laszlo Borbely.
Specialiștii spun că iluminatul cu un bec cu led înseamnă un consum de doar 20% din consumul unui bec clasic. Practic, într-un apartament cu două camere în care ar fi folosite 8 becuri clasice de 75 de vați, consumul total ar fi de 600 de waţi. Daca le înclocuim cu becuri de 15 waţi, intensitatea iluminării rămâne la fel, dar consumul s-ar reduce la 120 de waţi.