Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Avertisment ONU: Omenirea trebuie să se pregătească pentru valuri mai intense de caniculă

ONU a reamintit marţi că omenirea trebuie să se pregătească pentru valuri mai intense de caniculă şi le-a recomandat cetăţenilor să-şi elaboreze propriul ''plan de luptă'' pentru a înfrunta aceste temperaturi extreme diurne, dar şi nocturne.

''Astfel de fenomene vor continua să se intensifice, iar omenirea trebuie să se pregătească pentru valuri de caniculă mai intense. Fenomenul El Nino, confirmat recent, va amplifica apariţia şi intensitatea valurilor de cădură extremă”, a declarat John Nairn, expert în cadrul Organizaţiei Meteorologie Mondiale (OMM), un organism ONU, cu prilejul unei conferinţe de presă susţinute la Geneva, potrivit Agerpres.

Temperaturi de peste 40 de grade Celsius

În America de Nord, Asia, Africa de Nord şi în bazinul mediteraneean, temperaturile vor depăşi 40 de grade Celsius mai multe zile în această săptămână.

''Unul dintre fenomenele notabile pe care le-am observat este că numărul valurilor de caniculă simultane în emisfera nordică a crescut de şase ori începând din anii 1980. Această tendinţă nu prezintă niciun semn de diminuare. Mi-e teamă aşadar că necazurile nu s-au terminat', a adăugat Nairn, subliniind că ”este responsabilitatea fiecăruia să-şi facă un plan de luptă împotriva căldurii extreme.”

Gazele cu efect de seră, cauza principală a schimbărilor climatice

Potrivit experţilor, gazele cu efect de seră care captează căldura sunt la originea schimbărilor climatice.

Gaze precum dioxidul de carbon, metanul şi protoxidul de azot joacă un rol crucial în a împiedica o parte din razele soarelui să fie reflectate înapoi în spaţiu.

Când acest ciclu este echilibrat, menţine planeta la o temperatură suportabilă.

Însă prezenţa unei cantităţi nesustenabile de gaze cu efect de seră în atmosferă semnifică captarea unei cantităţi mai mari de căldură, ceea ce creează nu doar încălzirea globală, ci şi alte anomalii climatice.

În timp ce mercurul termometrelor înregistrează record după record, OMM aminteşte comunităţii internaţionale să nu-şi concentreze atenţia exclusiv asupra temperaturilor maximale.

''În realitate, temperatura nocturnă prezintă cel mai mare risc pentru sănătate, în special pentru populaţiile vulnerabile'', a explicat Nairn.

El a explicat că, în anumite regiuni unde maximele ating sau depăşesc 40 de grade Celsius, temperaturile rămân apropiate de acest nivel la miezul nopţii.

În acest caz, a subliniat expertul, ''temperaturile nocturne ridicate repetate sunt în mod special periculoase pentru sănătatea umană, întrucât corpul nu reuşeşte să se recupereze'', ceea ce ''conduce la o creştere a cazurile de infarct şi de decese''.

Potrivit lui Panu Saaristo, din cadrul Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie (IFRC), copiii, persoanele vârstnice şi persoanele cu afecţiuni cronice prezintă cel mai ridicat risc, conform Reuters.

Peste 60.000 de europeni au murit din cauza valurilor de caniculă de anul trecut, potrivit experţilor, în ciuda unui sistem de alertare printre cele mai bune din lume. În Italia, IFRC le telefonează vârstnicilor pentru a le verifica starea de sănătate, oferă apă de băut în Grecia şi creează adăposturi pentru cetăţenii afectaţi de incendiile de vegetaţie din insula spaniolă La Palma, a mai spus Saaristo, potrivit Reuters.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE