Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Autostradă de la Marea Baltică la Marea Egee. Ministrul Transporturilor: Au fost făcuți pași importanți

O autostradă va traversa Europa de la Marea Baltică la Marea Egee și va face legătura și cu Marea Neagră. Via Carpatia este un proiect al Inițiativei celor trei Mări. Acest format mai are în plan și construirea unei linii feroviare care să lege porturile Gdansk și Constanța.  Într-un interviu pentru Euronews România, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat în ce stadiu se află se află cele două proiecte.  

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: ”Noi în general pe proiectele pe Via Carpatia și pe Rail-2-Sea, aceste două proiecte care sunt de infrastructură pe teritoriu țării noastre, noi am cam rezolvat problema de finanțare, în sensul că sunt prinse pe fonduri europene, să o luăm de la intrare Curtici, Arad, Timișoara, Caransebeș, București, Constanța. Am scos și sunt în licitație în acest moment cele șase tronsoane lipsă, pentru că să știți că celelalte sunt în desfășurare lucrările și anume cele de la de la Caransebeș la Craiova și sunt șase tronsoane care sunt în licitație în acest moment. Ca să ajungi să mergi cu 160km/h trebuie să îndeplinești două condiții: pe de o parte să ai garnituri de tren noi care să își permită să meargă cu asemenea viteză, pe de altă parte să ai infrastructura care să susțină acest această viteză pe partea feroviară.”

Ministrul Transporturilor a declarat că lucrările sunt în desfășurare și au fost făcuți pași importanți spre a finaliza aceste proiecte ambițioase.

”Vreau să vă spun că până undeva la jumătatea anului viitor va fi finalizat întreg tronsonul de la Curtici la Sighișoara și se va putea circula cu această viteză. De la Sighișoara la Brașov este în lucru acel tronson pentru că avem în demarare aceste lucrări. Este cel mai lung tunel din țară și sunt lucrările în desfășurare, dar pe componenta cealaltă, cea legată de material rulant, în acest moment avem în achiziție, în diverse stadii, 161 de garnituri de tren noi în România, de 30 de ani nu s-a cumpărat niciun tren, inclusiv această achiziție au 161 de garnituri de tren noi, o componentă extrem de importantă, dincolo de infra-lucrările de infrastructură, iar prima garnitură nouă de tren va veni la sfârșitul acestui an, noiembrie-decembrie, deci încep să vină unul din tronsoanele pe care noi trebuie să le facem și de datoria noastră pe acest proiect, Via Carpatica.

Unul din tronsoane este Oradea-Arad, care așa cum bine știți, cel puțin în ultima perioadă, a fost impulsionat foarte mult acest proiect, studiul de fezabilitate a și proiectarea fiind finalizat, urmând ca în perioada următoare să o scoatem la licitație. Sunt 120 și ceva, 121 de kilometri între Arad și Oradea. Vom scoate la licitație parte din acest proiect. De asemenea, vă spun că partea care ține de Calafat-Lugoj, bucăți din acest proiect, de asemenea studiul de fezabilitate și partea de partea de proiectare au fost scoase la licitație. Sunt atribuite aceste lucrări, ceea ce înseamnă pași importanți.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE