Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Alimente mai scumpe în toată lumea. Care este produsul cu prețuri în continuă creștere

Prețurile alimentelor au continuat să crească la nivel global în luna februarie. Indexul prețurilor calculate de Organizația Națiunilor pentru Alimentație și Agricultură arată că zahărul s-a scumpit cel mai mult. Însă și prețurile uleiului vegetal și al cerealelor au fost pe un trend ascendent. În schimb, carnea s-a ieftinit ușor.

În februarie 2025, indicele prețului alimentelor a ajuns la o valoare medie de 127,1 puncte, în creștere cu 1,6% față de ianuarie. Totodată, acest indice este cu 8,2% mai mare față de aceeași perioadă a anului 2024.

Indicele global al prețurilor produselor alimentare a înregistrat o creștere în februarie, impulsionată de majorarea cotațiilor la zahăr, lactate și uleiuri vegetale, potrivit datelor publicate de Organizația Națiunilor Unite.

Efecte în lanț după creșterea prețului zahărului

Creșterea din februarie a fost determinată de majorarea prețurilor la zahăr, cu 6,6%, pe fondul temerilor privind producția din Brazilia, afectată de condiții meteo nefavorabile. Prețurile uleiurilor vegetale au crescut cu 2% lunar și cu 29,1% anual, din cauza problemelor de aprovizionare în Asia și a cererii mari din sectorul biodiesel.

Cotațiile cerealelor au crescut modest, grâul și porumbul fiind afectate de îngrijorări privind culturile din Europa de Est și America, în timp ce prețul orezului a scăzut cu 6,8% datorită ofertelor abundente.

În schimb, prețul cărnii a înregistrat o scădere ușoară, cu reduceri pentru carnea de pasăre și porc, în timp ce cotațiile pentru vită și oaie au rămas stabile.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE