Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Mineralele rare: „aurul negru” din secolul vitezei. Cât de importante sunt pământurile rare în lupta pentru supremație

Guvernele și companiile private investesc miliarde de dolari în tehnologiile care ne fac viața mai ușoară. Fie că vorbim de mașini electrice, telefoane sau laptopuri de ultimă generație, pentru construirea acestora sunt neapărat necesare minereurile rare, materii prime esențiale. Ca dovadă, faptul că Donald Trump le-a cerut ucrainenilor ca firmele americane să poată exploata aceste zăcăminte de pe teritoriul lor.

Tehnologia de ultimă generație este dependentă de minereurile rare, fie că vorbim de echipamentele militare, electrocasnice sau alte gadgeturi. În plus, posesia acestor zăcământuri rare devine un avantaj strategic pentru orice Guvern.

Ben Wood, analist șef la CCS Insight: „Acestea sunt resurse finite care sunt extrem de importante într-o serie întreagă de produse electronice de consum și, prin urmare, pe măsură ce lumea continuă să se înfrupte din aceste tipuri de dispozitive, disponibilitatea acestora devine un avantaj strategic pentru orice guvern sau țară care deține un anumit control asupra lor.”

În momentul de față, lupta pentru minereurile rare și microcipuri se dă între Statele Unite și China, primele două economii globale. Balanța înclină în favoarea guvernului de la Beijing, care câștigă lupta pe acest sector.

Gavin Mudd, director al Critical Minerals Intelligence Center: „Provocarea nu constă atât de mult în cunoașterea zăcămintelor. Este vorba de energie, apă, tehnologie, în special, și aici China a investit mult timp și poate face acest lucru mult mai ieftin decât restul lumii și, prin urmare, a fost în măsură să dezvolte un control de 90% al rafinării pământurilor rare.”

Pe de altă parte, Statele Unite nu poate renunța la colaborarea cu China, devenită între timp numărul unu mondial în privința tehnologiei de prelucrare a minereurilor rare.

James Willoughby, analist la centrul Wood Mackenzie: „SUA este, de fapt, al doilea sau al treilea cel mai mare miner de oxizi de pământuri rare; știți, acest lucru se schimbă de la an la an, dar, de fapt, exportă cea mai mare parte a materialului pe care îl extrage în China pentru a fi apoi prelucrat, pentru a se întoarce apoi în SUA, pentru a fi apoi utilizat în toate aceste aplicații diferite.”

În concluzie, analiștii susțin că Occidentul ar avea mai mult de câștigat dacă ar dezvolta relațiile comerciale cu China, cel puțin în materie de pământuri rare.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE