Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

România intră pe piața de armament cu bani de la UE. La Brașov, vor fi fabricate dronele militare „Cuda” și „Sirin”

România are planuri pentru a intra pe piața producției de armament. Uniunea Europeană pune la dispoziție 800 de miliarde de euro pentru dezvoltarea acestui sector în spațiul comunitar, iar în acest context Ministerul Economiei anunță că vom produce în țară drone, explozibili și muniție la standarde NATO.

Ministerul Economiei a anunțat că până la finalul lunii decembrie vom începe să producem drone, explozibili, dar și muniție de tip NATO. Este parte a unui proces pe care l-a început Uniunea Europeană la nivelul întregii comunități în care 800 de miliarde de euro vor fi investite în planurile de restructurare și revitalizare a industriei de armament.

În România vor fi repuse în funcțiune mai multe fabrici de armament și muniție care au fost abandonate în ultimii zeci de ani.

La Brașov vor fi fabricate dronele militare „Cuda” și „Sirin”. Producția se va desfășura la Uzina Carfil din Brașov, parte a companiei Romarm, într-un parteneriat cu firma americană Periscope Aviation. Aceste drone vor fi folosite în misiuni de recunoaștere și atac.

În paralel, România se pregătește să producă și vehicule blindate, dar și tancuri care să fie compatibilie cu standardele impuse de NATO. La Uzina Mecanică București va fi fabricat blindatul românesc TR-85M1R.

Acesta este modernizat cu tehnologie de ultimă oră alături de compania General Dynamic UMB asamblează și transportoarele Piranha 5.

Astfel, România va fi un important centru european al producției de muniție. La Brașov se construiește cea mai mare fabrică de pulberi din Europa.

În localitatea Plopeni se modernizează producția de proiectile.

Toate acestea se întâmplă în contextul în care în care în ultimele luni s-a vorbit intens despre felul în care Europa trebuie să se apere singură, iar pentru acest obiectiv trebuie să fie capabilă să producă armament, un domeniu în care România ar putea profita de toate fondurile disponibile.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE