O aeronavă care circula pe ruta Londra-Chișinău a aterizat de urgență în Iași din cauza unei alerte cu bombă pe Aeroportul din Chișinău. Avionul, cu aproximativ 200 de oameni la bord, a survolat deasupra orașului Iași aproximativ o oră înainte de a coborî la sol. A fost a doua alertă cu bombă în două zile pe aeroportul din Chișinău. Polițiștii moldoveni îi caută pe autori.
După ce pilotul cursei Londra-Chișinău a cerut permisiunea de a ateriza, pe Aeroportul din Iași s-a activat planul roșu. Mai multe autospeciale de pompieri și câteva ambulanțe au fost trimise acolo. Și asta pentru că inițial informația nu a fost clară.
Elena Troia, purtător de cuvânt al Aeroportului Internațional Iași: ”În urma alertei cu bombă, s-a activat planul roșu și toate forțele de intervenție au fost mobilizate la Aeroportul Iași. În cele din urmă, s-a adeverit că alarma fusese dată pe Aeroportul Chișinău. Astfel, o aeronavă ce venea din direcția Londra cu destinația Chișinău a aterizat a trebuit să fie redirecționată, conform procedurii, pe aeroportul de rezervă.”
”Ni s-a spus că e o problemă de securitate. Când am aterizat, ne așteptau 20 de ambulanțe și mașini de pompieri. Nu am ideea ce s-a întâmplat, nu ni s-a spus ce problemă de securitate a fost. Acum, trebuie să plecăm în Chișinău cu un autocar. Au spus că va dura o oră, dar cred că va dura mai mult”, spune un călător.
”Rudele care ne așteptau pe Aeroportul Din Chișinău ne-au spus că e alertă, sunt multe echipaje de poliție”, mai spune un cetățean.
”Ni s-a spus că vom merge spre Chișinău cu un autocar, doar că se va întâmpla peste câteva ore. Unii pasageri și-au cumpărat bilete, să ajungă mai repede (acasă n.r.)”, a mai precizat o cetățeană.
Desfășurare de forță a fost și pe Aeroportul Internațional Chișinău. Toți pasagerii și angajații au fost evacuați. După aproximativ o oră de verificări, alerta s-a dovedit a fi falsă. Activitatea aeroportului a fost perturbată de o alertă falsă și sâmbătă seara. Și atunci, toți pasagerii au fost evacuați, iar zborurile au înregistrat întârzieri. Poliția din Republica Moldova a deschis o anchetă pentru informarea mincinoasă cu bună-știință despre un act de terorism, faptă ce se pedepsește cu până la doi ani de închisoare.