Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Drone neidentificate lângă aeroportul Mihail Kogalniceanu din Constanța. Cele trei aparate de zbor, decoperite de militarii de la Baza 57

Trei drone, cel mai probabil comerciale, nu militare, au fost detectate noaptea trecută de militarii de la Baza 57, în apropierea Aeroportului "Mihail Kogălniceanu" din Constanța.

Militarii au depistat aparatele de zbor fără pilot atât folosind sistemele radar, cât și vizual. Au transmis imediat informațiile către controlorii de trafic aerian, responsabili pentru zona respectivă, iar apoi au luat măsuri de bruiaj împotriva dronelor.

Aparatele de zbor au dispărut de pe radarele militare la aproximativ 30 de minute după miezul nopții.

“Dronele, care au fost observate prin mijloace electronice, optice şi vizuale, au fost de mici dimensiuni, cel mai probabil de tip comercial şi au evoluat cu viteze mici şi la înălţimi reduse. Conform procedurilor, s-au luat toate măsurile de menţinere a siguranţei în spaţiul aerian, fiind informate cu celeritate organele civile de trafic aerian cu privire la această situaţie.

De asemenea, au fost aplicate, în repetate rânduri, contramăsuri de tip război electronic, contactul radar şi vizual cu ultimele două sisteme fiind pierdut în jurul orei 00.30”, a transmis Ministerul Apărării Naţionale.

Autoritățile au deschis o anchetă

De altfel, la nivelul unităţii militare a fost numită o comisie de cercetare a evenimentului, condusă de şeful de stat major al Bazei 57 Aeriană.

“Reamintim că, în conformitate cu prevederile HG 859/2021 pentru aprobarea procedurii de autorizare a zborurilor cu aeronave în spaţiul aerian naţional, art. 5, alin. (1), lit. c), operarea oricărui tip de aeronavă, inclusiv cele fără pilot, în porţiunile de spaţiu aerian rezervat, segregat sau în zonele restricţionate se poate realiza numai în condiţiile autorizării accesului de către unitatea de trafic care efectuează controlul traficului aerian în zona respectivă.

Nerespectarea acestor reguli constituie contravenţie, conform art. 11, lit. g), sancţionată cu amendă de la 5.000 la 9.000 de lei aşa cum este stabilit la art. 12, alin. 3 din acelaşi act normativ menţionat”, a mai transmis Ministerul Apărării Naţionale.

Totodată, a fost sesizat și Parchetul Militar. Încă nu este clar cui aparțineau dronelor sau de ce zburau atât de aproape de aeroport.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE