Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Afirmațiile lui Donald Trump, care a spus că migranții din Haiti mănâncă pisici și câini de companie, au dus la închiderea unor unități de învățământ

Un colegiu din Springfield, Ohio, a fost închis, iar câteva școli au fost evacuate, ca urmare a afirmațiilor lui Donald Trump și ale echipei sale de campanie, potrivit cărora migranții din Haiti „mânăncă pisici și câini de companie" în statul respectiv.

Decizia autorităților locale a fost luată vineri, 13 septembrie, având în vedere că mulți migranți haitieni locuiesc în acele zone. În plus, ar fi fost vorba și despre niște amenințări cu bombă, conform New York Times.

Școli închise în Springfield, după zvonurile că migranții haitieni mănâncă pisici și câini

Oficialii din Springfield, inclusiv primarul, au dezmințit din nou acele zvonuri care continuă să circule pe rețelele de socializare, conform Wall Street Journal. În plus, Donald Trump a continuat să le susțină chiar în timpul dezbaterii televizate pe care a avut-o cu rivala lui în cursa pentru președinția SUA, Kamala Harris.

„În Springfield, oamenii care au venit mănâncă câini, mănâncă pisici, mănâncă animalele de companie ale oamenilor care locuiesc acolo”, a spus Trump.

Zvonurile au fost lansate de extrema dreaptă și au fost preluate de mai mulți oficiali ai campaniei electorale a lui Donald Trump, inclusiv de către J.D. Vance, cel ales de Trump pentru a-i fi vicepreședinte în cazul câștigării alegerilor, sau de către deputatul republican Jim Jordan.

În mesajele lansate de extrema dreaptă, se precizează că orașul Springfield este „invadat de migranți haitieni care răpesc câini, pisici și rațe și le mânâncă”.

Poliția a spus că nu are dovezi în acest sens. La fel și primarul.

„A stârnit o frenezie în comunitatea noastră și a fost foarte dificil. Un politician național care are o platformă națională și acces la microfoane trebuie să înțeleagă cum cuvintele lui pot afecta un oraș ca al nostru”, a spus primarul Rob Rue.

Inclusiv primăria din Springfield a primit o amenințare cu bombă, prin email, joi, motiv pentru care a fost evacuată.

  • Începând cu anul 2020, în Springfield au ajuns în jur de 15.000 de haitieni.

Donald Trump a folosit aceste zvonuri pentru a-și susține politica privind expulzarea migranților, despre care spune că fac probleme în multe locuri. Acest aspect este folosit de Trump și ca atac la adresa Kamalei Harris, care provine dintr-o mamă de origine indiană și un tată jamaican.

O companie care se ocupă de combaterea dezinformării online, NewsGuard, precizează că zvonul a fost lansat de o femeie pe Facebook, care a citat „o relatare de mâna a treia a unui vecin despre o pisică care a fost ciopârțită pentru a fi mâncată în fața unei case în care locuiau haitieni”.

În primele trei zile de la dezbaterea Trump - Harris, au fost peste 1,1 milioane de postări pe platforma X, despre animale de companie care ar fi fost mâncate. Studiul a fost făcut de compania specializată PeakMetrics. Chiar și Elon Musk a postat despre acest subiect.

Consecințele acestor conspirații sunt grave, după cum au avertizat specialiștii.

Alegerile din SUA au loc pe 5 noiembrie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE