Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Joe Biden participă la funeraliile Papei Francisc, dar nu va călători împreună cu Trump

Fostul președinte democrat al SUA, Joe Biden, și soția sa, Jill Biden, vor participa sâmbătă la Vatican la funeraliile Papei Francisc, cu care fostul lider de la Casa Albă a avut o relație foarte strânsă, a declarat vineri biroul său pentru AFP.

Joe Biden și Jill Biden vor efectua călătoria în mod independent și nu se vor afla în avionul actualului președinte republican Donald Trump, care a confirmat și el participarea la funeralii.

Aproximativ 50 de șefi de stat și zece suverani și-au confirmat până în prezent participarea la funeraliile care au loc sâmbătă, potrivit Vaticanului.

Joe Biden, un catolic devotat, și-a exprimat adesea afecțiunea și admirația pentru Papa Francisc, cu care a avut mai multe întâlniri oficiale și private și păstra în Biroul Oval o fotografie a sa.

Fostul președinte american intenționase să efectueze o vizită la Vatican chiar înainte de încheierea mandatului său în luna ianuarie, pentru a-i înmâna personal Papei Francisc 'Medalia Prezidențială a Libertății', cea mai înaltă decorație civilă americană, dar a fost nevoit să-și anuleze călătoria din cauza incendiilor violente de la Los Angeles.

La funeraliile Papei Ioan Paul al II-lea, în anul 2005, președintele american de la acea vreme, George W. Bush, a fost însoțit de doi foști președinți ai SUA, respectiv tatăl său, George Bush senior, și Bill Clinton.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE