Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Un sondaj arată că Harris este apreciată mai mult decât Trump după prima dezbatere electorală

Un sondaj prezentat de televiziunea CNN arată că vicepreşedinta Statelor Unite, democrata Kamala Harris, este văzută mai favorabil decât fostul preşedinte republican Donald Trump după dezbaterea televizată de marţi seara, în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale din SUA.

Rezultatele preluate de dpa arată că dintre cei chestionaţi 45% şi-au exprimat o opinie favorabilă despre Harris, faţă de numai 39% pentru Trump. Opiniile negative arată de asemenea un avantaj pentru vicepreşedintă: doar 44% aprecieri nefavorabile, faţă de 51% pentru contracandidatul care încearcă să revină la Casa Albă.

Trump a ieşit însă câştigător clar în domeniul economic, unde a părut mai competent decât Harris; scorurile celor doi au fost de 55%, respectiv 35%.

Sondajul a fost efectuat de o organizaţie de specialitate, pentru mai multe mass-media americane, inclusiv CNN, în rândul alegătorilor înregistraţi care au urmărit dezbaterea de la Philadelphia transmisă în direct de ABC.

Este posibil ca dezbaterea să nu fi avut efecte semnificative, apreciază dpa, menţionând că 82% din respondenţi au afirmat că confruntarea nu le-a influenţat intenţia de vot la scrutinul prezidenţial din noiembrie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE