Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Rezultate Admitere Liceu 2024. Peste 1.600 de elevi nu au prins loc la liceu, unii cu medii de admitere bune

Zi cu emoții pentru elevii care au susținut Evaluarea Națională 2024. Au fost publicate rezultatele repartizării computerizate și elevii știu acum la ce liceu vor învăța în următorii patru ani.

Sinteza rezultatelor la admiterea la liceu 2024

  • 98,58% dintre elevii care s-au înscris la admiterea la liceu au fost repartizați computerizat (111.960 de elevi).
  • 57.081 de candidați la admitere, adică peste 50%, dintre candidații cu opțiuni completate, au fost admiși la prima opțiune.
  • În total, au fost completate 2.526.517 opțiuni, rezultând o medie de 22,25 opţiuni/elev.
  • 1.607 elevi au rămas fără loc în liceu și vor fi repartizați în etapa următoare. Dintre aceștia, trei au medii cel puțin 8.00.

Absolvenții de clasa a VIII-a și părinții lor au avut timp până luni să completeze fișa cu opțiuni, iar astăzi au aflat dacă au intrat sau nu la liceul dorit.

Rezultatele admiterii la liceu 2024 au fost publicate online, pe site-ul admitere.edu.ro. La fel ca la Evaluarea Națională, rezultatele sunt anonimizate. Elevii pot vedea, pe pagina de rezultate, atât liceul la care au fost repartizați, cât și profilul și specializarea. După ce află la ce liceu au fost repartizați, elevii vor depune dosarele de înscriere, în perioada 25-30 iulie 2024, potrivit calendarului admiterii la liceu în 2024.

La admiterea la liceu din 2023, 98,56% dintre elevii care au completat fișe de opțiuni au fost repartizați la licee în prima etapă. Dintre aceștia, peste 47% dintre elevii cu opțiuni completate au fost admiși la prima opțiune.

Actele necesare pentru înscrierea la liceu

  • cererea de înscriere;
  • cartea de identitate (dacă este cazul) şi certificatul de naştere;
  • adeverinţă cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională-clasa a VIIIa;
  • foaia matricolă pentru clasele V – VIII (cu calculul mediei generale);
  • fişa medicală;

Criteriile de departajare pentru elevii cu medii egale

Pentru al doilea an consecutiv, media obținută Evaluarea Națională 2024 este și media de admitere la liceu. Nu va mai conta media din clasele V-VIII decât în cazul eleviilor cu medii de admitere egale, pentru a se face departajarea.

Astfel, cele patru criterii de departajare în cazul elevilor cu medii de admitere la liceu egale sunt, în ordine:

  1. media generală de absolvire a claselor a V-a-a VIII-a;
  2. nota obținută la proba de limba și literatura română din cadrul evaluării naționale;
  3. nota obținută la proba de matematică din cadrul evaluării naționale;
  4. nota obținută la proba de limbă maternă din cadrul evaluării naționale, respectiv nota de la proba de verificare a cunoștințelor de limbă maternă.

Calendarul etapei II a admiterii la liceu în 2024

  • 2 august 2024: Afișarea centrului de admitere, a situației locurilor rămase libere, inclusiv a celor destinate candidaților rromi, precum și a celor destinate candidaților cu CES, a locului de desfășurare și a graficului probelor de aptitudini sau de verificare a cunoștințelor de limbă modernă ori maternă;
  • 5 august 2024: Înscrierea candidaților pentru probele de aptitudini sau probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă;
  • 6 - 7 august 2024: Desfășurarea probelor de aptitudini sau a probelor de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă;
  • 8 - 9 august 2024: Afișarea rezultatelor la probele de aptitudini și la probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă și rezolvarea eventualelor contestații;
  • 12 - 14 august 2024: Primirea cererilor de înscriere a candidaților care au fost repartizați computerizat în prima etapă de admitere, dar care nu și-au depus dosarele de înscriere în termen, a candidaților care au fost respinși la liceele/clasele care au organizat probe de aptitudini și a candidaților care au susținut probe de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau de limbă maternă în etapa a doua, precum și a candidaților care nu au participat sau au participat la repartizarea computerizată în prima etapă de admitere, dar, din diferite motive, nu au fost repartizați computerizat, inclusiv a candidaților pe locurile speciale pentru rromi și a candidaților pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă.
  • Primirea cererilor de înscriere a absolvenților clasei a VlII-a care nu au susținut evaluarea națională. NOTĂ: Candidații pe locurile speciale pentru rromi și candidații pentru locurile distinct alocate candidaților cu CES în unitățile de învățământ de masă își păstrează prioritatea pe locurile destinate acestora;
  • 19 - 20 august 2024: Repartizarea candidaților din etapa a doua, de către comisia de admitere județeană/a municipiului București. Repartizarea se face conform unei proceduri stabilite de către comisia de admitere județeană/a municipiului București, publicate pe site-ul inspectoratului școlar județean/al Municipiului București și comunicate unităților de învățământ până la data de 10 iulie 2024.
  • 20 august 2024: Transmiterea către Centrul național de admitere a rezultatelor repartizării prin confirmarea încheierii operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată.I. Admiterea candidaților pentru învățământul seral
  • 31 iulie - 2 august 2024: Repartizarea candidaților din seriile anterioare care împlinesc vârsta de 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2024 - 2025 pe locurile de la învățământul seral.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE