ȘTIRI EXTERNE
Șeful NATO cere Rusiei să-și retragă trupele din Transnistria. ”Moscova continuă să pună presiuni pe Republica Moldova”
Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a solicitat Rusiei să-și retragă trupele din Transnistria, regiunea separatistă din estul Republicii Moldova, în condițiile în care Alianța Nord-Atlantică susține pe deplin integritatea teritorială și suveranitatea republicii.
Afaceri redeschise într-un oraș distrus din Ucraina. Locuitorii se întorc la viața dinaintea bombardamentelor
De când a început războiul din Ucraina, orașul Kramatorsk din regiunea Donețk, a fost practic paralizat. Bombardamentele Rusiei, mai ales cele asupra gării și a unui centru comercial, au ucis mulți oameni și au distrus aproape în totalitate infrastructura.
Șefa BCE avertizează: Lupta contra inflaţiei nu s-a încheiat încă, monitorizăm evoluţiile din Orientul Mijlociu
Lupta pentru ţinerea sub control a creşterii preţurilor nu s-a încheiat, a declarat preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, exprimându-şi încrederea că inflaţia poate reveni la ţinta de 2%.
Vladimir Putin condamnă bombardarea Fâșiei Gaza: ”Conflictul s-ar putea extinde mult peste de graniţele Orientului Mijlociu”
Vladimir Putin condamnă bombardare Fâșiei Gaza și atrage atenția în legătură cu riscul extinderii conflictului dintre Israel şi Hamas cu mult dincolo de Orientul Mijlociu.
Înghesuiți, în aceeași casă, dar cu speranța că vor scăpa cu viață. Un bărbat a adăpostit în locuința lui peste 70 de refugiați din Gaza
Peste 70 de oameni din Gaza și-au găsit refugiu în casa unui cetățean cu dublă cetățenie irlandeză și palestiniană. S-au adăpostit acolo în speranța că locuința este sigură și nu le-a mai păsat de faptul că stau înghesuiți.
Rusia a simulat un atac nuclear. Exercițiul, demarat după ce Duma de Stat a revocat ratificarea unei interdicții globale a testelor nucleare
Armata rusă a efectuat exerciții care au simulat un răspuns nuclear venit în urma unei agresiuni nucleare externe. În simulare au fost folosite mai multe rachete balistice și de croazieră.
UPDATE Tensiuni ONU-Israel. Șeful ONU a făcut lămuriri despre declarațiile sale, interpretate tendențios
Tensiuni între ONU și Israel. Șeful Națiunilor Unite a declarat, printre altele, că în Gaza există „încălcări clare” ale dreptului umanitar, iar ambasadorul israelian la ONU i-a cerut demisia. Ulterior, Antonio Guterres a revenit asupra subiectului și a făcut lămuriri despre declarațiile sale.
Războiul Israel-Hamas s-ar putea extinde în Orientul Mijlociu. Istoric: Dacă Hezbollah se alătură, s-ar putea declanșa iadul
În Israel există susținere pentru o operațiune terestră în Fâșia Gaza deoarece ”dorința de răzbunare este foarte puternică”, a declarat Asher Kaufman, profesor de istorie și studiul păcii, director al Kroc, Institutul de studii internaționale pentru pace, la Euronews România.
"Au tras spre mine două gloanțe de cauciuc". Cum vede războiul un palestinian din România: "Israelul nu dă voie Egiptului să deschidă frontierele"
Izat Abu Alrub: "Ei sunt coloniști care și-au ridicat statul peste sângele și cadavrele palestiniene. Sânge de copii, sânge de femei, sânge de bătrâni. Adică sângele copiilor și civililor israelieni este scump, iar sângele palestinienilor este ieftin?"
Spitalele din Gaza nu mai funcționează. Crucea Roșie avertizează: ”Medicii fac operațiile fără anestezie și decid cine moare pe coridoare”
După aproape 20 de zile de război, situația din Fâșia Gaza este ”catastrofală” deoarece spitalele nu mai funcționează din lipsă de electricitate, apă și materiale sanitare, iar medicii sunt nevoiți să facă operații fără anestezie.
Parisul își propune să elimine vânzările stradale până în 2024, înaintea Jocurilor Olimpice
Motivul ar fi că există riscul ca o bombă să fie ascunsă într-una dintre aceste structuri, sau că e posibil să fie un accident atunci când mii de spectatori se adună pe cheile Sennei pentru a urmări ceremonia de deschidere.
ONU avertizează că își va reduce drastic ajutoarele din cauza blocadei din Fâșia Gaza
Israelienii au oprit alimentarea cu apă a Fâșiei Gaza din primele zile ale atacului Hamas asupra Israelului și a sistat și alimentarea cu carburanți, medicamente și alimente. ONU, cel mai mare furnizor de servicii umanitare din Gaza, a declarat că rămâne fără combustibil.
Erdogan își anulează o vizită în Israel pe fondul conflictului din Fâșia Gaza. ”Hamas nu este o organizație teroristă”
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat miercuri că gruparea palestiniană Hamas nu este o organizație teroristă, ci un grup de eliberare care luptă să protejeze poporul palestinian și teritoriile acestuia.
Războiul Israel-Hamas, prin ochii unei rezerviste de doar 23 de ani: Vrem să ne asigurăm că inamicii noștri sunt șterși de pe fața pământului
Războiul este groaznic, dar vrem să luptăm pentru țară și să ne asigurăm că inamicii noștri sunt șterși de pe fața pământului. Asta a declarat, în direct la Euronews România, o tânără rezervistă din Israel care s-a alăturat din nou Armatei odată cu atacurile lansate de gruparea Hamas.
O femeie din Gaza a născut de urgență, în urma unui șoc. A fost rănită într-un bombardament israelian
Situația umanitară din Gaza este tot mai dramatică, în timp ce bombardamentele armatei israeliane continuă. O mamă a născut în condițiile grele, după ce casa sa a fost distrusă în atacuri.
Viața în Ierusalim sub o ploaie de rachete. Reprezentantul Patriarhiei române la locurile sfinte: "Avem un buncăr sub Biserică"
Războiul din Ierusalim a ajuns în cea de-a 18-a zi, iar atacurile nu încetează. Hamas trimite în continuare rachete, dar, din fericire, scutul Iron Dome le interceptează aproape pe toate.
Implicațiile etnico-religioase ale conflictului Israel-Hamas. Preot: ”Are o componentă islamică în sensul modern”
Războiul dintre gruparea Hamas și Israel include o ”componentă islamică în sens modern”, a declarat, la Euronews România, secretarul Centrului de studii și dialog interreligios și intercultural de la Universitatea din București.
EXCLUSIV. Șefa Agenției ONU pentru refugiați despre războiul Israel - Hamas: ”Mulți copii au fost traumatizați și se întreabă de ce li se întâmplă asta”
Într-un interviu pentru Euronews România, șefa Agenției Marta Lorenzo vorbește despre peste 4 mii de morți, sute de mii de refugiați și foarte mulți copii în situații extreme.
Zelenski: "Flota rusă nu mai poate opera în vestul Mării Negre". Parteneriat pentru armament între Ucraina și Germania
În aceste condiții și având în vedere că războiul va continua și în această iarnă, Zelenski cere Occidentului și mai multe arme și echipamente militare pentru a-i alunga pe ruși din Crimeea
De ce Israelul amână operațiunea terestră din Fâșia Gaza. Explicațiile oferite de șeful Statului Major
Generalul-locotenent Herzi Halevi, șeful Statului Major al Armatei israeliene, a declarat că gruparea Hamas ”regretă” lansarea unui război împotriva Israelului și că operațiunea terestră din Fâșia Gaza a fost amânată din ”considerente tactice și strategice”.