Șeful Statului Major al armatei israeliene își asumă responsabilitatea pentru uciderea a trei ostatici de către soldați israelieni. Premierul Netanyahu a declarat că are "inima frântă", dar că este necesar să se mențină "presiunea militară", scrie Agerpres.
Cei trei ostatici uciși țineau ridicat un băț pe care prinseseră o pânză albă. În momentul în care au fost văzuți, un soldat a strigat "teroriști" și a deschis focul.
"Armata şi cu mine, în calitate de comandant, suntem responsabili pentru cele întâmplate şi vom face tot ce ne stă în putinţă pentru a împiedica ca astfel de cazuri să se întâmple din nou în viitoarele lupte", a spus Herzi Halevi, șeful Statului Major al armatei, într-un clip video publicat pe Platforma X sâmbătă seara.
Totodată, el a precizat că oamenii cu steaguri albe care doresc să se predea nu trebuie împuşcaţi. Halevi a subliniat că regulile luptei au fost încălcate atunci când ostaticii au fost ucişi.
"Cei trei ostatici au făcut totul pentru a ne face să îi recunoaştem ca atare, îşi scoseseră cămăşile ca să vedem că nu purtau centuri explozive şi ţineau în mână un steag alb", a recunoscut Helevi.
Totodată, el a subliniat că militarii se aflau într-o zonă de luptă activă, că luptătorii Hamas activează acolo în civil, iar fiecare decizie poate face diferenţa între viaţă şi moarte într-o fracţiune de secundă.
Netanyahu: "Presiunea militară este necesară"
"Mi-a frânt inima. A zdrobit inimile întregii naţiuni", a spus premierul israelian la o conferinţă de presă, referindu-se la cei trei ostatici care au fost omorâți, în ciuda faptului că fluturau un steag alb și vorbeau în ebraică.
"În pofida întregii dureri profunde, vreau să clarific un lucru: presiunea militară este necesară atât pentru întoarcerea ostaticilor, cât şi pentru a asigura victoria asupra inamicilor noştri. Numai continuarea presiunii militare va permite eliberarea tuturor ostaticilor noştri", a adăugat el."Directivele pe care le dau echipei de negocieri se bazează pe această presiune şi fără ea nu avem nimic".
Familiile ostaticilor au cerut sâmbătă guvernului să prezinte rapid un nou plan de negocieri în vederea eliberării lor, la mai bine de două luni de la începerea războiului cu Hamas şi de la continuarea bombardamentelor asupra Fâşiei Gaza.
În urma incidentului, la Tel Aviv sute de oameni au ieșit în stradă vineri seară. Oamenii, cu pancarte în mâini și fotografii ale ostaticilor, au criticat guvernul premierului Netanyahu.
Hamas a indicat, sâmbătă, într-o declaraţie, că poziţia sa este de a refuza "orice negociere privind un schimb de prizonieri, cu excepţia cazului în care agresiunea împotriva poporului nostru încetează complet".
Până în prezent, 129 de ostatici sunt încă deţinuţi în Gaza, iar 11 cadavre au fost repatriate. Sâmbătă a fost anunțat decesul unui cetățean de origine română, ostatic în Fâșia Gaza.