Premierul spaniol Pedro Sanchez a declarat vineri, la finalul ultimului Consiliu European al anului, că ar dori să vadă România şi Bulgaria în spaţiul Schengen până la sfârşitul anului 2023, relatează Reuters.
Premierul spaniol întăreşte astfel o declaraţie a ministrului său de interne Fernando Grande-Marlaska, care a declarat la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne din 4-5 decembrie, când votul privind extinderea Schengen cu cele două ţări a fost scos de pe ordinea de zi, că ţara sa va face tot posibilul pentru a realiza acest deziderat până la sfârşitul anului.
"Pot să mă angajez că noi avem dorinţa şi sprijinul Comisiei ca înainte de 31 decembrie România şi Bulgaria să fie membre depline ale spaţiului Schengen. Ce pot promite este că vom lucra neobosit pentru a face ca acest lucru să se întâmple", a declarat atunci Grande-Marlaska.
Iohannis: tema aderării României la Spaţiul Schengen "rămâne complicată"
Preşedintele român Klaus Iohannis a afirmat, joi, la Consiliul European, că tema aderării României la Spaţiul Schengen "rămâne complicată" şi că în acest dosar "mai e mult de negociat".
El a spus că a avut o întâlnire informală, la invitaţia preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la care au participat cancelarul austriac, Karl Nehammer, şi premierul bulgar, Nikolai Denkov.
"Negocierea pe Schengen rămâne complicată. (...) A fost o discuţie bună, într-o atmosferă pozitivă, dar am putut cu toţii să ne dăm seama că mai este mult de negociat până când ajungem la o concluzie, care este, evident, satisfăcătoare pentru toate părţile. (...) Nu vreau să intru în detalii, suntem în negocieri, suntem în discuţii, mai e de discutat", a arătat şeful statului.