Articole scrise de Euronews
Cadourile de Crăciun vor fi considerabil mai puține sau vor lipsi cu desăvârșire în acest an, în Austria, din cauza costurilor mari
În Austria, cadourile de Crăciun vor fi considerabil mai puține sau vor lipsi cu desăvârșire în acest an. Potrivit Asociației de Comerț din țară, populația cheltuiește cu 15% mai puțin pe cadouri, comparativ cu anul trecut.
FIFA anchetează evenimentele de după finala Campionatului Mondial de Fotbal. Salt Bae, un cunoscut bucătar, s-a pozat cu trofeul
FIFA a anunțat că anchetează cum a fost posibil ca Salt Bae, un cunoscut bucătar și proprietar al unui lanț de restaurante de lux, să fie prezent pe teren imediat după finala Campionatului Mondial de fotbal din Qatar.
Val de revoltă în rândul rușilor: Vladimir Putin a numit pentru prima dată invadarea Ucrainei drept război
Vladimir Putin a numit pentru prima dată invadarea Ucrainei drept război. Se întâmplă după 10 luni, timp în care liderul de la Kremlin s-a referit la conflictul sângeros pe care l-a declanșat exclusiv cu sintagma: „operațiune militară specială”.
Pasajul Victoriei, un pericol pentru șoferi și pietoni. Construit în urmă cu 36 de ani, construcția se degradează pe zi ce trece
Cad bucăți de beton din Pasajul Victoriei din Capitală. Construit în urmă cu 36 de ani, construcția se degradează pe zi ce trece. Autoritățile susțin că pasajul se află, în prezent, în proces de evaluare tehnică, însă specialiștii spun că dacă nu se intervine cât mai repede, poate fi un pericol.
FOTO | Pictură murală a lui Messi cu trofeul Cupei Mondiale, dezvelită la Buenos Aires
O primă pictură murală reprezentându-l pe starul Lionel Messi ridicând trofeul Cupei Mondiale de fotbal a fost dezvelită în Argentina, pe un zid din capitala Buenos Aires, la patru zile de la victoria selecţionatei Albiceleste în finala din Qatar.
Giorgia Meloni intenţionează să meargă în Ucraina la începutul lui 2023: Este una dintre călătoriile mele prioritare
Premierul italian Giorgia Meloni, al cărui guvern de extremă-dreapta sprijină Kievul în conflictul cu Rusia, a afirmat joi că vrea să viziteze Ucraina la începutul anului 2023.
Rușii încearcă să „rescrie istoria” în Mariupol. Peste 25.000 de ucraineni ar fi fost uciși în oraș
După luni de zile de când au cucerit orașul Mariupol, rușii au început să reconstruiască portul, având grijă să radă de pe suprafața pământului ultimele semne ale rezistenței ucrainenilor, dar și urmele eventualelor crime de război.
UPDATE. Șoferul care a accidentat grav 6 copii pe o trecere de pietoni, arestat preventiv. Unul dintre ei a murit
Şase copii cu vârstele cuprinse între 11 şi 14 ani au fost accidentaţi grav, miercuri seara, pe o trecere de pietoni din municipiul Petroşani, şoferul bănuit de comiterea faptei, un tânăr de 19 ani, din Aninoasa, care a urcat băut şi fără permis de conducere la volan, fugind de la locul faptei.
Cum sunt studenții francezi afectați de inflație: În jur de 20% trăiesc sub pragul sărăciei
Studenții reprezintă una dintre categoriile sociale cele mai afectate de inflație, în Franța. În jur de 20% dintre studenții francezi trăiesc sub limita sărăciei, potrivit estimărilor oficiale. Mulți depind de ajutoarele statului și donații pentru a face față acestor vremuri dificile.
Mariupol, tragedia unui oraș complet distrus. Rușii încearcă să șteargă orice urmă a rezistenței ucrainenilor
După luni de zile de când au cucerit orașul Mariupol, rușii au început să reconstruiască portul având grijă să radă de pe suprafața pământului ultimele semne ale rezistenței ucrainenilor, dar și urmele eventualelor crime de război.
Țara de lângă România în care, deocamdată, se schiază doar pe zăpadă artificială
Prețurile mari și lipsa ninsorilor i-au făcut pe turiști să ocolească stațiunile de schi din Serbia. Și asta după doi ani în care pandemia de COVID și-a lăsat adânc amprenta pe afacerile din industria ospitalității.
Războiul din Ucraina este una dintre temele expoziției tradiționale de la Vatican cu scena nașterii lui Iisus
Războiul din Ucraina este una dintre temele expoziției tradiționale de la Vatican cu scena nașterii lui Iisus. Pruncul Iisus apare anul acesta alături de fecioara Maria și Iosif printre ruine, soldați înarmați sau în uzina Azovstal.
Spaniolii se întorc în restaurante de Crăciun. Patronii speră la creșteri ale profitului în următoarea perioadă
După pandemia COVID-19 și criza energetică tot mai gravă, industria HoReCa din peninsulă așteaptă creșteri ale profitului în următoarea perioadă, datorită dorinței oamenilor de a lua masa festivă de Crăciun în restaurante.
Vladimir Putin: „Rusia nu are nicio vină pentru războiul din Ucraina”. Președintele rus a adăugat că a considerat întotdeauna națiunea ucraineană ca pe un popor frate
Vladimir Putin a declarat că ceea ce se întâmplă în Ucraina este o tragedie comună și că Rusia nu are nicio vină pentru război. Afirmația a fost făcută într-o întâlnire dintre președintele rus și comandanții militari de rang înalt.
Bulgaria susține că va intra în Schengen în octombrie 2023. Anunțul făcut de ministrul bulgar al Justiției
Bulgaria susține că va intra în Schengen în octombrie 2023. Ministrul bulgar al Justiției, Krum Zarkov, a anunțat la televiziunea bulgară Nova că a primit oficial asigurări că Bulgaria va intra în Schengen.
Un fotograf, la bordul unui avion vechi de 60 de ani, încearcă să suprindă în imagini frumusețea ghețarilor, înainte să dispară
Bărbatul zboară deasupra calotei glaciare cu un avion vechi de aproape 60 de ani, ca să surprindă cât mai multe detalii, care nu pot fi văzute din satelit și care vor oferi informații generațiilor viitoare, când ghețarii nu vor mai exista.