Articole scrise de Euronews
Ursula von der Leyen: Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din Schengen. Haideţi să le primim în sfârşit
Ursula von der Leyen a declarat în Plenul Parlamentului European că Bulgaria şi România au dovedit că fac parte din Schengen, arătând "cele mai bune practici atât în ceea ce priveşte azilul, cât şi returnările" de migranţi.
Podul de la Brăila - și cu șuruburi slăbite, și cu denivelări
Echipele constructorului italian Webuild au verificat miercuri 35.000 din cele 100.000 de şuruburi ale parapetului montat pe Podul Suspendat peste Dunăre de la Brăila. Prin urmare, au fost identificate aproximativ 70 de şuruburi slăbite, potrivit CNAIR.
Prins sub un mal de pământ, un vasluian a respirat printr-o țeavă, introdusă de pompieri până la el. Omul și-a făcut cruce după ce a fost salvat
Un bărbat a fost acoperit de un mal de pământ, marți seara, în comuna Voinești din Vaslui. În primă fază, pompierii au introdus o țeavă până la el ca să îl ajute să respire. Intervenția a durat mai bine de două ore, însă s-a încheiat cu bine. Localnicul a fost salvat.
Tinerii din România care termină liceul câștigă doar câteva procente în plus la salariu față de cei care nu finalizează deloc studiile liceale
Tinerii de 25-34 de ani din România care au terminat liceul câștigă doar câteva procente în plus, la locul de muncă, față de cei care nu termină deloc liceul, potrivit noului raport anual pe educație al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
Plimbare în parc, prin gropi și mizerie. Cele mai cunoscute parcuri din Capitală se degradează de la o zi la alta
Bănci murdare, alei pline de gropi și locuri de joacă periculoase. Asta găsim în cele mai cunoscute parcuri din București. În ciuda evidenței din teren, Primăria Capitalei dă vina pe fosta administrație pentru degradarea parcurilor Cișmigiu și Herăstrău.
Statul încearcă iar să vândă Feribotul Eforie. Nava, cu statut de ”dotări strategice din punct de vedere militar”, la cheu de 14 ani
Feribotul Eforie, una dintre ultimele nave din flota comercială a României, este scos la vânzare. Vaporul asigura pe vremuri transportul maritim al vagoanelor și tirurilor încărcate cu mărfuri spre Turcia și Georgia. Zace însă la cheu de 14 ani împreună cu nava geamănă Mangalia.
George Cosac, șocat de suspendarea Simonei Halep: ”Întotdeauna a muncit şi a luptat pentru a face sport la cel mai înalt nivel”
Preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac, a declarat, marţi, pentru Agerpres, că decizia Agenţiei Internaţionale pentru Integritate în Tenis (ITIA) de suspendare a sportivei Simona Halep pentru o perioadă de patru ani, pentru dopaj, este una extrem de dură.
Elisabeta Lipă, reacție după suspendarea Simonei Halep: "Probabil că în sufletul ei se aştepta la un verdict, dar nu aşa de dur"
Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Elisabeta Lipă, a declarat, marţi, pentru Agerpres, că este "groaznic" ce i se întâmplă jucătoarei de tenis Simonei Halep, precizând că sancţiunea de 4 ani pentru doping este una foarte drastică.
Peste 3.000 de morți și 10.000 de persoane dispărute în urma inundațiilor din Libia
Dezastru în Libia. Peste 3.000 de oameni au murit din cauza inundațiilor provocate de Furtuna Daniel. Bilanțul ar putea fi însă mult mai mare, în condițiile în care aproape 10.000 sunt dați dispăruți, potrivit Crucii Roșii.
PNRR: Guvernul a tăiat 740 de milioane de euro nerambursabile pentru spitale noi. Proiectele merg înainte, dar cu bani împrumutați
PNRR-ul României însemna, în momentul aprobării, 29,2 miliarde de euro. Banii erau împărțiți în două părți aproape egale – granturi și împrumuturi. 41 de procente urmau să fie folosite pentru investiții și reforme privind mediul și tranziția „verde”. Aproape o cincime, 21%, erau pentru digitalizare.
Oficial din Ministerul Educației, despre schimbările pentru admiterea la liceu 2024: ”Era relevantă nota la română pentru un copil de la mate-info?”
Secretar de stat în Ministerul Educației Sorin Ion a vorbit în exclusivitate, la Euronews România, despre relevanța criteriilor de departajare la admiterea de la liceu.
Vladimir Putin: Ucraina va face pace doar când va rămâne fără resurse
Ucraina ar putea începe negocierile de pace doar atunci când va rămâne fără resurse, şi va folosi orice potenţială încetare a ostilităţilor pentru a se reînarma cu ajutorul Occidentului, a declarat marţi preşedintele rus Vladimir Putin.
Roberta Metsola: Niciun obstacol pentru aderarea României la Schengen. Blocarea aderării ar putea duce la creșterea sentimentului anti-UE
Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, susține că refuzul de a permite aderarea României și Bulgariei la spațiul de liberă circulație ar putea duce la o creștere a extremismului.
Minorii nu vor mai avea voie să cumpere energizante și țigări electronice, potrivit unor proiecte de lege
Minorii nu vor mai avea voie să cumpere energizante și țigări electronice, potrivit unor inițiative PSD. Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, a anunţat că a depus în Parlament proiectele de lege.
UPDATE. Cutremur în Maroc: Bilanţul a trecut de 2.800 de morți. Regele Marocului a permis doar câtorva țări să ajute populația
Un cutremur puternic a lovit Marocul în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă. Aproape trei mii de persoane și-au pierdut viața. Echipele de salvare fac eforturi contracronometru pentru a descoperi eventualii supraviețuitori sub ruine.
Parchetul European face percheziții la Inspectoratul General al Aviației din Ministerul de Interne. Sunt suspiciuni de fraudă cu fonduri europene
Parchetul European face percheziții marți după-amiază la IGAV - inspectoratul de aviație al Ministerului de Interne. Procurorii au suspiciuni de fraudă cu fonduri europene în urma unor achiziții derulate cu bani europeni.