Preşedinta Agenţiei Naţionale pentru Sport (ANS), Elisabeta Lipă, a declarat, marţi, pentru Agerpres, că este "groaznic" ce i se întâmplă jucătoarei de tenis Simona Halep, suspendată 4 ani pentru dopaj, o pedeapsă pe care fosta mare canotoare o consideră ”foarte drastică.”
"Sancţiunea primită de Simona e foarte drastică, pentru că vorbim despre patru ani. Din păcate, e scoasă din circuit. E absolut groaznic ce i se întâmplă. Un an să stai de pe o zi pe alta ca să îţi dea un verdict şi când ţi-l dă, îţi dă patru ani. E enorm de mult. E greu, îmi pare extrem de rău că i se întâmplă aşa ceva celei mai bune jucătoare de tenis din România. Eu sunt alături de Simona, o cunosc şi regret că trebuie să treacă prin aşa ceva. Din păcate nici eu şi nimeni nu poate face ceva pentru ea în situaţia asta. Nu avem cum să o ajutăm cu absolut nimic", a afirmat Lipă.
Suspendarea ar putea fi micșorată, în urma apelului
Preşedinta ANS speră ca suspendarea Simonei Halep să fie micşorată în urma apelului.
"E normal ca Simona să facă apel, pentru că trebuie să se apere în continuare. Dar odată ce verdictul este dat, credeţi că ei se vor contrazice singuri la apel? Doar să o judece altă instanţă, aşa da. Să o ajute Dumnezeu într-un fel, dar patru ani înseamnă enorm de mult. Eu vorbesc din perspectiva unui fost sportiv... îmi închipui ce înseamnă să stai patru ani fără să faci sport. Mulţumesc lui Dumnezeu că nu am avut parte de aşa ceva. Dar după patru ani în care nu ai nicio activitate sportivă ce psihic să ai ca să mai revii? Mai ales că Simona a trecut şi ea de 30 de ani. Dar poate i se micşorează pedeapsa, noi toţi sperăm asta", a precizat Lipă.
Preşedinta i-a transmis jucătoarei de tenis să fie puternică şi să lupte în continuare.
"Probabil că în sufletul ei se aştepta la un verdict, dar nu aşa de dur. Eu îi transmit să fie puternică şi să lupte în continuare. Pentru că nu e uşor să fii numărul 1 mondial şi după să ai asemenea acuzaţii în spate. Trebuie să ai un psihic foarte puternic. Dar sportul te căleşte şi te ajută să treci şi prin asemenea momente. Iar aşa cum o cunoaştem toţi, Simona că poate să treacă peste", a adăugat Elisabeta Lipă.
Anunțul făcut de ITIA
”Agenția Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA) poate confirma că un tribunal independent a suspendat-o pe jucătoarea româncă de tenis Simona Halep pentru o perioadă de patru ani, ca urmare a unor încălcări ale Programului antidoping în tenis (TADP).
Halep, 31 de ani, dublă campioană de Grand Slam, a fost acuzată de două încălcări separate ale TADP. Prima se referea la un rezultat analitic negativ (AAF) pentru substanța interzisă roxadustat la US Open în 2022, efectuat prin teste regulate de urină în timpul competiției. Cea de-a doua acuzație se referea la nereguli în pașaportul biologic al sportivului (ABP) al lui Halep.
Tribunalul independent, înființat de Sport Resolutions, s-a reunit la 28 și 29 iunie 2023 la Londra și a audiat martori experți științifici în numele lui Halep și al ITIA, jucătoarea depunând, de asemenea, mărturii direct în fața comisiei în cadrul procedurilor.
La data de 11 septembrie 2023, Tribunalul a confirmat că jucătoarea a comis încălcări intenționate ale regulilor antidoping în temeiul articolului 2 din TADP:
Prezența și utilizarea roxadustatului, așa cum s-a evidențiat în proba de urină prelevată de Halep la 29 august 2022 la US Open
Utilizarea unei substanțe sau a unei metode interzise în cursul anului 2022, pe baza recoltării și analizei a 51 de probe de sânge furnizate de jucătoare în cadrul programului ABP.
Tribunalul a acceptat punctul de vedere al lui Halep potrivit căruia ar fi luat un supliment contaminat, însă a stabilit că volumul ingerat de jucătoare nu ar fi putut duce la concentrația de roxadustat găsită în proba pozitivă.
Acuzația ABP a fost, de asemenea, menținută, Tribunalul declarând că nu a avut niciun motiv să se îndoiască de "opinia puternică" unanimă la care a ajuns fiecare dintre cei trei experți independenți ai Unității de gestionare a pașapoartelor sportivilor (APMU), potrivit căreia "dopajul probabil" a fost explicația pentru neregulile din profilul lui Halep.”
Simona Halep a fost depistată dopată în octombrie 2022 și a fost audiată pe parcursul a două zile (28 și 29 iunie), la tribunalul Sport Resolutions, care ar trebui să dea sentința în două săptămâni.
Mesajul publicat de Simona Halep
Simona Halep a reacționat pe Instagram după vestea că a primit patru ani de suspendare pentru dopaj. Sportiva a anunțat că a refuzat să accepte decizia anunțată de ITIA și a contestat-o potrivit prevederilor legale.
”Astăzi, un tribunal din cadrul Agenției Internaționale pentru Integritate în Tenis (ITIA) a anunțat o decizie provizorie în cazul meu. Ultimul an a fost cel mai greu meci din viața mea şi, din păcate, lupta mea continuă. Mi-am dedicat viața tenisului. lau foarte în serios regulile care guvernează sportul nostru şi mă mândresc cu faptul că nu am folosit niciodată, în mod conștient sau intenţionat, vreo substanță interzisă. Am refuzat să accept decizia de suspendare pentru patru ani si am contestat-o potrivit prevederilor legale.
Într-o decizie de 126 de pagini, tribunalul a admis ambele acuzații aduse de ITIA - un test de urină pozitiv pentru o substanță interzisă și o încălcare a Programului de Paşaport Biologic (ABP). Reprezentanții mei și cu mine am prezentat ITIA și tribunalului dovezi convingătoare în sprijinul apărării mele și am formulat mai multe întrebări legitime cu privire la concluziile la care s-a ajuns în legătură cu dosarul ABP. Deși sunt recunoscătoare să am în sfârşit un deznodamant in fata unui tribunal, după numeroase întârzieri nefondate și cu sentimentul de a trăi în purgatoriu timp de peste un an, sunt șocată și extrem de dezamăgită de decizia acestui tribunal.
Cronologia cazului de dopaj al Simonei Halep
29 august 2022 - Simona Halep este eliminată surprinzător de Daria Snigur la US Open 2022.
15 septembrie 2022 - Sportiva anunță că nu va mai juca în restul sezonului, fiind în recuperare.
7 octombrie 2022 - Simona Halep este informată că a fost depistată pozitiv cu Roxadustat, după meciul cu Daria Snigur.
21 octombrie 2022 - Jucătoarea de tenis anunță că este suspendată provizoriu.
19 mai 2023 - Halep, acuzată de ITIA de a doua încălcare a regulamentului antidoping; nereguli în pașaportul biologic al sportivei.
28-29 iunie 2023 - Simona Halep este audiată de tribunalul independent Sports Resolutions, de la Londra.