Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Parchetul European face percheziții la Inspectoratul General al Aviației din Ministerul de Interne. Sunt suspiciuni de fraudă cu fonduri europene

Parchetul European face percheziții la această oră la IGAV - inspectoratul de aviație al Ministerului de Interne. Procurorii au suspiciuni de fraudă cu fonduri europene în urma unor achiziții derulate cu bani europeni.

Aceștia se află încă de dimineață la sediul instituției și caută documente care să le confirme suspiciunile, mai precis fraudă cu bani europeni.

Surse au confirmat pentru Euronews faptul că frauda cu fonduri europene, din bani PNRR, vizează achiziția celor două avioane SMURD achiziționate de curând.

În acest moment este prematur ca procurorii să stabilească un prejudiciu. Decomandată, dosarul este in rem, adică vizează fapte, nu persoane.

De curând, Inspectoratul General de Aviație a recepționat două avioane care vor fi folosite pentru transportul pacienților pe distanțe lungi, Ministerul de Interne nu dispunea de astfel de capacități până acum.

Ambulanțele aeriene au fost cumpărate din bani europeni în proporție de 85% nerambursabili. Anul acesta trebuie să ajungă în România și primele dintre cele șase elicoptere de tip Black Hawk, care vor înlocui clasicele elicoptere SMURD.

Totodată, în luna iunie DNA a descins tot la IGAV. Mai mulți șefi ai instituției sunt urmăriți penal, printre care și generalul comandant al Inspectoratului General pentru Aviație, sunt acuzați că au produs un prejudiciu de 23 de milioane de lei pentru că ar fi plătit reparații la aeronavele aflate în flota IGAV fără ca de fapt aceste reparații să fie făcute.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE