Articole scrise de Euronews
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv pentru accidentul în care a murit un tânăr. Pe numele lui a fost emis un nou mandat european de arestare
Pe 18 octombrie, Mario Iorgulescu, fiul lui Gino Iorgulescu, preşedinte al LPF, a fost condamnat definitiv la 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi drogurilor, după accidentul auto provocat de acesta în 2019, când un bărbat a murit.
Stimulare neuronală pentru bolnavii de Alzheimer. Testele efectuate pe voluntari au fost un succes până acum
Oamenii de știință din Marea Britanie au dezvoltat o tehnologie care stimulează celulele neuronale, fără intervenții chirurgicale. Testele preliminare au demonstrat că această tehnologie poate îmbunătăți memoria și poate ameliora simptomele bolnavilor de Alzheimer.
Familii întregi de palestinieni cu dublă naționalitate continuă să aștepte la Rafah, în speranța că vor părăsi zona de conflict
În timp ce convoaiele cu ajutoare umanitare au fost lăsate să tranziteze granița dintre Egipt și Gaza, familii întregi de palestinieni cu dublă naționalitate continuă să aștepte la Rafah, în speranța că vor putea părăsi zona de conflict. Printre ei sunt și numeroși copii, speriați de bombardamente.
Politologul Cristian Pîrvulescu: ”Războiul din Orientul Mijlociu s-ar putea extinde pe mai multe fronturi”
Războiul s-ar putea extinde pe mai multe fronturi, în nordul și estul Israelului, dacă statul evreu va intra în conflict și cu Hezbollahul. Declarația a fost făcută pentru Euronews de analistul politic, Cristian Pîrvulescu.
GALERIE FOTO. Străzile din Madrid, ocupate de oi mânate de ciobani, pe vechile rute de transhumanţă
Behăitul oilor a înlocuit claxoanele maşinilor pe străzile Madridului, duminică, zi în care păstorii şi-au mânat turmele prin centrul oraşului, urmând vechile rute către păşunile de iarnă.
Asemănări și deosebiri între Rusia și Hamas. Analist: „Hamasul a declanșat un atac de o bestialitate care nu are precedent în secolul XXI”
Politologul Cristian Pîrvulescu a vorbit, printre altele, în intervenția la Euronews România, despre discursul lui Joe Biden de joi seara, când liderul SUA a afirmat că Hamasul palestinian şi preşedintele rus Vladimir Putin vor fiecare să „nimicească” democraţii.
Războiul Israel-Hamas, ziua 16. Un al doilea convoi umanitar a intrat în Gaza pe la Rafah. Un tanc israelian a lovit din greşeală o poziţie egipteană
Armata israeliană a acuzat duminică Hezbollahul libanez că încearcă să obţină o escaladare militară în zona de frontieră cu riscul de a atrage Libanul în război, după noi schimburi de focuri între Israel şi gruparea şiită, transmite AFP, citată de Agerpres.
Războiul Israel-Hamas, ziua 15. Punctul de la Rafah, din nou închis, după finalizarea descărcării celor 20 de camioane cu ajutor umanitar
După ce Israelul a impus o blocadă completă a Fâșiei Gaza ca răspuns la atacul mortal din 7 octombrie al Hamas, trecerea frontierei de la Rafah a fost practic sigilată, dar apoi și afectată de bombardamente.
Jurnalista care a făcut ultimul interviu cu Yasser Arafat explică războiul Israel-Hamas: „Nu e nici religios, nici etnic”
Cristina Liberis, jurnalista care a realizat ultimul interviu cu liderul palestinian Yasser Arafat, în 2004, a vorbit despre războiul Israel-Hamas și a explicat ce diferențe există între atunci și acum, când vine vorba despre aceste tenisiuni violente.
Premierul israelian Netanyahu l-a numit pe Ciolacu ”Brother Marcel”. Ce tip de relație are România cu Israelul și țările arabe, de fapt, potrivit experților
Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, și Răzvan Pantelimon, analist de politică externă, au vorbit la Euronews România despre relația pe care țara noastră o are și ar trebui să o aibă cu Israelul și cu statele arabe.
Ligia Deca nu garantează, dar face tot posibilul: ”De la 1 ianuarie 2024, profesorii vor primi 50% din creșterea salarială pe noua grilă”
Ligia Deca a spus la Euronews România că va face tot posibilul ca angajamentul Coaliției să fie respectat astfel încât lefurile dascălilor să crească de la 1 ianuarie 2024, asta în cazul în care legea salarizării va fi gata până atunci.
Alegerile parlamentare din Elveţia aduc o reorientare spre dreapta
Primele proiecţii ale rezultatelor alegerilor parlamentare de duminică din Elveţia indică o reorientare spre dreapta: Partidul Poporului Elveţian (SVP) este creditat cu 29%, cu 3,4 puncte procentuale peste scorul din 2019.
Graniţa dintre Liban şi Israel, tot mai fierbinte după două săptămâni de foc încrucişat
Graniţa dintre Liban şi Israel arată - după două săptămâni de foc încrucişat - mai mult ca un front de război decât ca o simplă linie de contact cu ciocniri sporadice, în timp ce sporesc temerile că războiul din Gaza se va extinde pe teritoriul libanez.
Astroturismul devine din ce în ce mai popular, în Brazilia. Pachete speciale pentru turiștii pasionați de spațiul cosmic
Departe de poluarea orașului, un parc brazilian s-a transformat într-un centru pentru pasionații de astronomie. În Rio de Janeiro, astroturismul devine din ce în ce mai popular, cu pachete care includ o cină și observații ale corpurilor cerești.
Stoltenberg a discutat cu Erdogan despre Orientul Mijlociu şi aderarea Suediei la NATO
Jens Stoltenberg a discutat sâmbătă cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, despre situaţia din Orientul Mijlociu şi ratificarea aderării Suediei la alianţa nord-atlantică, pe care Ankara nu a aprobat-o încă, la fel ca Ungaria.
Acuzații de discriminare pe baza orientării sexuale. O tipografie a refuzat să imprime un pliant despre lesbofobie
Un caz de discriminare față de orientarea sexuală a fost făcut public în mediul online. O tipografie a refuzat să onoreze o comandă privind printarea unor fluturași care abordează subiectul violenței împotriva lesbienelor.