Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Stoltenberg a discutat cu Erdogan despre Orientul Mijlociu şi aderarea Suediei la NATO

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a discutat sâmbătă cu preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, despre situaţia din Orientul Mijlociu şi ratificarea aderării Suediei la alianţa nord-atlantică, pe care Ankara nu a aprobat-o încă, la fel ca Ungaria, transmite EFE.

"Am discutat cu preşedintele Erdogan despre terorism şi despre situaţia din Orientul Mijlociu. Suntem de acord că trebuie să luptăm împotriva terorismului şi să protejăm civilii. Salut faptul că ajutoarele de urgenţă sosesc acum în Gaza. Am mai vorbit despre aderarea Suediei la NATO'', a explicat Stoltenberg într-un mesaj pe X (fostul Twitter).

Conversaţia a avut loc în aceeaşi zi în care punctul de trecere a frontierei Rafah, care leagă nordul peninsulei egiptene Sinai de Fâşia Gaza, a fost deschis pentru a permite intrarea transporturilor de ajutor umanitar în această enclavă palestiniană.

Discuţia a coincis cu summitul internaţional din Egipt

Discuţia a coincis şi cu summitul internaţional din Egipt organizat de preşedintele acestei ţări, Abdel Fattah al Sisi, şi la care au participat lideri din întreaga lume pentru a aborda conflictul armat dintre Israel şi gruparea islamistă Hamas, situaţia umanitară din Fâşia Gaza şi "chestiunea palestiniană".

Printre cei prezenţi s-au numărat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, şi regele Iordaniei, Abdullah al II-lea.

Pe de altă parte, Turcia şi Ungaria sunt singurele două ţări NATO care nu au finalizat încă ratificarea intrării Suediei în alianţă. Mai mult, premierul ungar Viktor Orban a declarat la 25 septembrie că ţara sa "nu se grăbeşte".

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE