Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Zile libere de Crăciun 2024 și Anul Nou 2025

Angajații au câte două zile libere de Crăciun și Anul Nou, potrivit Codului Muncii, însă vor mai beneficia de o zile liberă suplimentară în decembrie.

Potrivit surselor Euronews România, 3 ianuarie 2025 nu va fi zi liberă, deși un proiect de hotărâre care aștepta doar aprobarea de la Guvern prevedea acest lucru. Astfel angajații care vor să-și prelungească vacanța până pe 8 ianuarie 2025 vor fi nevoiți să își concediu în ziua de 3 ianuarie.

Zile libere de Crăciun 2024 și Anul Nou 2025

Prima și a doua zi de Crăciun (25 și 26 decembrie 2024), precum și primele două zile ale noului an (1 și 2 ianuarie 2025) sunt zile de sărbătoare legală, prevăzute în Codul Muncii.

Însă, pentru că zilele de 25 și 26 decembrie vor fi miercuri și joi, la fel și zilele de 1 și 2 ianuarie, Guvernul a decis ca și ziua de vineri, 27 decembrie 2024, să ie zi liberă.

În ianuarie, vor mai fi libere și zilele de 6 și 7 ianuarie, când sunt sărbătorite Bobotează și Sfântul Ioan Botezătorul. Anul acesta, aceste două zile vor fi luni și marți, ceea ce înseamnă că angajații vor avea un weekend prelungit la începutul anului.

Zile libere de Crăciun 2024 și Anul Nou 2025

  • 25 decembrie 2024 (prima zi de Crăciun)
  • 26 decembrie 2024 (a doua zi de Crăciun)
  • 27 decembrie 2024 (zi liberă suplimentară acordată de Guvern; se recuperează)
  • 1 ianuarie 2025 (prima zi a noului an)
  • 2 ianuarie 2025 (a doua zi a noului an)
  • 6 ianuarie 2025 (Boboteaza/Botezul Domnului)
  • 7 ianuarie 2025 (Sfântul Ioan Botezătorul)

Elevii și profesorii, în vacanță până pe 8 ianuarie

Pentru elevi și profesori, perioada sărbătorilor va însemna și vacanța de iarnă, care încheie modului 2 al anului școlar 2024-2025.

Astfel, ultima zi de școală în anul 2024 va fi vineri, 20 decembrie, iar vacanța va începe sâmbătă, 21 decembrie.

Elevii și profesorii se vor întoarce la școală abia miercuri, 8 ianuarie 2025, când va începe și modulul 3 al anului școlar.

  • Vacanța de iarnă a elevilor: 21 decembrie 2024 - 7 ianuarie 2025

Zile libere în 2025

În anul 2025, românii vor avea 17 zile de sărbătoare legală, zile libere, din care 13 vor fi în timpul săptămânii. Pentru prima oară de la adoptarea legii care declară că 6 și 7 ianuarie sunt zile de sărbătoare legală, nelucrătoare, cele două sărbători vor fi în timpul săptămânii (luni și marți).

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE