Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Ylva Johansson: „Sunt convinsă că voi obţine aderarea României şi Bulgariei în acest mandat. Va fi prioritatea mea”

Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, a declarat joi, la Bruxelles, că este convinsă că va obţine aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen în cadrul actualului său mandat şi a promis să facă din acest lucru o prioritate.

Comisarul pentru afaceri interne a felicitat Croaţia şi pe cetăţenii croaţi pentru aderare şi a declarat că Bulgaria şi România merită, de asemenea, să adere la spaţiul Schengen, dar nu au reuşit să obţină sprijinul unanim necesar pentru a adera la spaţiul de liberă circulaţie a persoanelor şi bunurilor.

„Vreau să mă adresez şi cetăţenilor români şi bulgari. Meritaţi să fiţi membri deplini ai zonei Schengen. Meritaţi să aveţi acces la zona liberă de circulaţie. Aţi avut sprijin puternic aproape din partea tuturor statelor membre, din partea preşedinţiei cehe, a Comisiei”, a spus Johansson în cadrul unui briefing de presă comun cu ministrul ceh de interne, Vit Rakusan.

„V-aş minţi dacă nu aş spune că sunt, de asemenea, dezamăgită şi cred să împărtăşesc această dezamăgire cu cetăţenii din România şi Bulgaria. Este rolul Comisiei să fie optimistă şi să facă paşii următori. Vom continua să facem acest lucru şi sunt convinsă că vom obţine aderarea României şi Bulgariei în timpul acestui mandat şi aceasta va fi prioritatea mea”, a dat asigurări comisarul european pentru afaceri interne.

România ar mai putea avea o șansă pe 15 decembrie

Întrebată de jurnaliştii români dacă problema aderării României şi Bulgariei la Schengen ar putea ajunge în cele din urmă pe agenda Consiliului European de săptămâna viitoare, ea a declarat că ar fi surprinsă dacă s-ar întâmpla acest lucru, dar a precizat că susţine orice demers pentru aderarea României şi Bulgariei la Schengen.

„Este foarte clar că atunci când suntem uniţi în UE suntem atât de puternici, putem realiza atât de multe. Bineînţeles, în acest moment, când vine vorba despre aderarea României şi Bulgariei nu suntem uniţi şi asta ne face foarte slabi. Iar asta mă face să mă simt tristă”, a mai spus comisarul european pentru afaceri interne.

Ea a fost completată de ministrul ceh de interne, Vit Rakusan, care şi-a exprimat şi el părerea de rău că votul nu a avut rezultatul dorit.

„Noi, ca preşedinţie cehă, vom sprijini foarte mult ca extinderea Schengen pentru Bulgaria şi România să fie o prioritate reală (pentru viitoarea preşedinţie suedeză a Consiliului UE - n.r.). Le mulţumesc încă o dată pentru cooperarea perfectă colegilor din Bulgaria şi România şi îmi pare foarte rău că nu am avut acel tip de rezultat. A fost o mare dorinţă a Republicii Cehe", a afirmat el.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE