În cadrul Consiliului JAI de joi, România nu a primit undă verde pentru aderarea în spațiul Schengen. La fel s-a întâmplat cu Bulgaria. În schimb, croații sunt admiși începând cu 1 ianuarie 2023.
Preşedinta PE, Roberta Metsola, se declară „extrem de dezamăgită” de amânarea aderării României şi Bulgariei la Schengen
Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, s-a declarat joi "extrem de dezamăgită" de decizia din Consiliul de Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) al UE ca România şi Bulgaria să nu fie admise încă în Spaţiul Schengen.
„Sunt extrem de dezamăgită de amânarea aderării Bulgariei şi României la Schengen. Ambele ţări sunt pregătite şi meritau să intre. Din partea Parlamentului European, cer Consiliului UE să acţioneze şi să se asigure că este găsit un compromis. Numai atunci suntem uniţi cu adevărat”, a scris Metsola, membră a Partidului Popular European (PP), pe contul său de Twitter.
Very disappointed with decision to delay Bulgaria’s and Romania’s accession to #Schengen.
— Roberta Metsola (@EP_President) December 8, 2022
Both countries are ready and deserving of this step.
On behalf of @Europarl_EN, I call on @EUCouncil to act and ensure that a compromise is found.
Only then we are truly united.
Aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen a fost respinsă joi, în cadrul consiliului JAI. Potrivit unor surse concordante de la Bruxelles, respingerea s-a făcut cu două voturi împotrivă, al Austriei şi al Olandei. În acelaşi timp, Croaţia a primit undă verde să adere la Schengen de la 1 ianuarie.
Ylva Johansson, comisar european: „V-aș minți dacă v-aș spune ca nu sunt dezamăgită”
„V-aș minți dacă v-aș spune ca nu sunt dezamăgită” de faptul că România și Bulgaria nu au fost primit în Schengen, a declarat, după votul din JAI, comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson. Ea a adăugat că aderarea celor două state va fi prioritatea mandatului său în Executivul comunitar.
Today marks a good day for citizens of Croatia -welcome to Schengen.
— Ylva Johansson (@YlvaJohansson) December 8, 2022
To citizens of Bulgaria and Romania I say this -you deserve to be fully part of Schengen -I will support every step to achieve this in my mandate.
Statement with Minister @Vit_Rakusan https://t.co/jsva62jpz0
România și Bulgaria NU vor intra acum în Schengen. Croația, singura primită, începând cu 1 ianuarie 2023
România și Bulgaria nu au primit acceptul să adere la spațiul Schengen.
Austria nu și-a schimbat intenția de a vota "NU". La fel a făcut-o, însă, și Olanda, motivând că țara noastră nu a fost decuplată de Bulgaria - au confirmat pentru Euronews surse din rândul președinției cehe a Consiliului.
Țările UE au votat, în schimb, pentru aderarea Croației la spațiul Schengen. Votul a fost separat de cel pentru Bulgaria și România, potrivit surselor Euronews. Croația va intra în Schengen începând cu 1 ianuarie 2023
BREAKING: EU countries have now voted in favour of Croatia’s bid to join the border-free Schengen area.
— Jack Parrock (@jackeparrock) December 8, 2022
That vote was separated from the ones for Bulgaria and Romania.
I understand those votes will return a negative result.
Croatia will enter Schengen starting from 1.1.2023.
Last step completed! Council decision adopted - It is now formally confirmed that #Croatia joins #Schengen area as of 1 January 2023. 🇭🇷🇪🇺 #JHA 👏🏻👏🏻 pic.twitter.com/X6rgKVKOFu
— Croatia in the EU (@CroatiaInEU) December 8, 2022
Contre în Consiliul JAI, Germania și Luxemburg amenință că nu vor da undă verde Croației
Potrivit surselor Euronews, miniștrii de Interne participanți la Consiliul JAI nu au strâns unanimitate în ceea ce privește aderarea la Schengen a Croației, României și Bulgariei. Germania și Luxemburg au trecut la amenințări, precizând că vor bloca accesul Croației, dacă Bulgaria și Romania nu primesc undă verde.
NEW: EU home affairs ministers are unable to find unanimity to agree on Schengen access for 🇭🇷🇷🇴🇧🇬.They’re now breaking up for separate negotiations.
— Jack Parrock (@jackeparrock) December 8, 2022
I’m hearing Germany and Lux are threatening to block Croatia’s access if vetos aren’t lifted against Bulgaria and Romania.
Corespondentul Euronews la Bruxelles, Jack Parrock, i-a povestit, în direct, redactorului-șef Euronews România, Andra Miron, că o decizie deloc favorabilă ar pune în pericol integritatea UE. Asta pentru că s-a tot vorbit despre faptul că cele trei state sunt pregătite pentru aderarea la Schengen.
"Totul este deschis, totul este pe masă", a precizat Parrock, nu doar despre discuțiile din Consiliu, ci și vizavi de implicarea deschisă a Germaniei și Luxemburgului în negocieri, conform surselor sale.
Scenarii pentru aderarea la Schengen
Sunt mai multe scenarii de lucru vehiculate. Unul dintre acestea vizează un posibil vot astăzi, dar intrarea efectivă să nu aibă loc de la 1 ianuarie, ci anul viitor, mai întâi cu aeroporturile, la finalul lunii martie. În a doua parte a anului, ar urma frontierele terestre și maritime, a explicat jurnalistul Euronews Cristian Citre.
Un alt scenariu ar viza decuplarea României de Bulgaria și, în plus, există și posibilitatea amânării votului în Consiliul JAI de astăzi. Discuțiile ar urma să fie reluate la Consiliul European de iarnă, la care participă șefii de state și de guverne.
Austria anunță că va vota, în JAI, contra aderării României și Bulgariei
Ministrul austriac de interne, Gerhard Karner, a declarat joi, potrivit AFP, că țara sa se va opune aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen. El a făcut acest anunț înaintea reuniunii Consiliului JAI de la Bruxellles.
Gerhard Karner reafirmase miercuri, la postul public de radio austriac ORF, hotărârea Vienei de a se opune prin veto aderării României şi a Bulgariei la spaţiul Schengen, din cauza creşterii migraţiei ilegale anul acesta. Potrivit ministrului austriac, veto-ul ţării sale este ''un apel de urgenţă'' către Comisia Europeană pentru a lua măsuri care să conducă la un control mai eficient al frontierelor externe ale Uniunii Europene în vederea frânării intrărilor ilegale ale migranţilor pe teritoriul blocului comunitar, în special pe ruta balcanică.
Ministrul de Interne austriac i-a ignorat pe jurnaliștii români
Ministrul de interne austriac, Gerhard Karner, a ignorat întrebările jurnaliștilor români înainte de începerea Consiliului JAI. Oficialul a vorbit doar cu presa din țara sa, însă, în momentul în care a trecut pe lângă presa din țara noastră, nu s-a oprit la declarații.
Ministrul de Interne: „Voi solicita dezbatere și vot”
România trebuie să fie membră a Spațiului Schengen începând cu anul 2023, a declarat joi, la Bruxelles, ministrul de Interne, Lucian Bode.
"România va solicita un singur lucru - respect. Azi, mandatul meu este unul foarte clar: voi solicita dezbatere şi vot pentru aderarea României la Schengen. Argumentele României sunt arhicunoscute şi sunt susţinute de Preşedinţia cehă, de Comisia Europeană şi majoritatea statelor membre, cu excepţia Austriei. Sunt încrezător într-un rezultat pozitiv pentru România - un vot pentru aderare azi şi ridicarea controalelor de la frontieră de la 1 ianuarie 2023", a precizat Lucian Bode.
„Suntem într-un parteneriat cu Bulgaria, noi ne dorim să intrăm împreună, dar interesul României este mai presus de orice. România trebuie să fie membră Spațiului Schengen începând cu anul 2023”, a adăugat ministrul de Interne.
„V-am spus mandatul cu care merg. Știți foarte bine că aici toate lucrurile se negociază. Orice compromis în interesul României îl vom accepta”, a mai spus Lucian Bode.
Problema imigranților
Discuţia despre aderarea celor două țări la Schengen nu este una politică, ci o chestiune de securitate, din cauza imigranţilor, a declarat oficialul care vrea un calendar pentru primăvară, pentru a da comisiei mai mult timp ca să găsescă soluții la această problemă.
Faptul că România nu și-a dorit să retragă dosarul, deși în acest moment nu există unanimitate înseamnă că țara noastră se poate aștepta și la un rezultat negativ. Dacă nu se ajunge la un consens în urma discuțiilor decizia ar putea fi amânată. România este reprezentată în Consiliul JAI de ministrul de Interne, Lucian Bode.
Austria consideră că România este o sursă a imigrației ilegală și că imigranții reprezintă o provocare la adresa securității naționale. Din acest motiv nu și-ar dori extinderea spațiului de liberă circulație. Olanda, prima țară care s-a împotrivit aderării României în Schengen, susține acum România.
Oficialii se vor întâlni la Consiliul Uniunii Europene de la Bruxelles la ora 10:00, ora României.