De aproapre un sfert de secol conduce Rusia Vladimir Putin, care tocmai a împlinit 72 de ani. Liderul de la Kremlin a primit primele urări chiar la miezul nopții, iar printre cei care au ținut să-i transmită un mesaj a fost și Alexander Dughin (62 de ani), un cunoscut ideolog ultranaționalist rus și apropiat al lui Putin.
„Dumnezeu să-l aibă în pază pe țar”, a fost urarea lui Dughin, transmisă și pe Telegram.
Fiica lui Dughin, Darya, a fost ucisă în august 2022, într-un atac cu bombă. Alexander Dughin este un susținător fervent al războiului din Ucraina și pledează, de mult timp, pentru unificarea teritoriilor vorbitoare de limbă rusă.
Vladimir Putin împlinește 72 de ani
Printre cei care i-au transmis primii urări lui Putin a fost și Ramzan Kadîrov, liderul Republicii Cecene.
„Astăzi, prieteni, este ziua de naştere a liderului nostru naţional. Aceasta este o zi semnificativă pentru întreaga noastră Patrie”, a scris Ramzan Kadîrov, pe Telegram.
Vladimir Putin s-a născut pe 7 octombrie 1952, la Leningrad (actualul Sankt Petersburg). A fost format în fostul KBG (Comitetul pentru Securitatea Statului), acolo unde a activat timp de aproape 16 ani, începând chiar din studenție. El a studiat dreptul și l-a avut ca mentor pe Anatoly Sobchak, devenit ulterior unul dintre cei mai importanți politicieni de reformă ai perioadei perestroika. Din 1985, Putin a fost trimis de structurile KBG în Germania de est timp de șase ani.
Din 1996, Putin a lucrat în administrația fostului șef al statului Boris Elțîn, pe care l-a succedat în funcție. Elțîn l-a numit pe Putin director al FSB (fostul KGB) în 1998.
Și-a început ascensiunea la nivel înalt în 1999, când a fost prim-ministru al Rusiei, timp de câteva luni, iar apoi a fost președinte interimar. Din 2000, el a devenit președintele Rusiei, funcție pe care a ocupat-o până în 2008.
Apoi, el a devenit din nou premier, iar din 2012, a revenit pe poziția de președinte al Federației Ruse, eveniment marcat cu proteste în stradă. În martie 2024, Putin a fost votat din nou în funcție, după un scrutin despre care specialiștii spun că a fost trucat. Vladimir Putin este cel mai longeviv lider sovietic, de la Stalin.