Președintele rus Vladimir Putin și-ar fi luat cu el „valiza nucleară”, la ceremoniile organizate joi la Volgograd, cu ocazia împlinirii a 80 de ani de la victoria armatei sovietice asupra forțelor naziste în bătălia de la Stalingrad, relatează agenția ucraineană Unian și publicația britanică The Mirror, citate de Agerpres.
Cei doi agenți de securitate care l-au însoțit pe Putin la ceremonia depunerii de flori la monumentul consacrat soldaţilor sovietici căzuţi în bătălia de la Stalingrad au fost fotografiați cu două valize negre în mâini. Unul dintre aceștia ar fi dus așa numita „valiză nucleară”, iar cel de-al doilea valiza cu un presupus scut pliabil pentru intervenție în cazul unui atac armat împotriva președintelui rus. Mai multe imagini pot fi văzute aici.
Tot la Volvograd, oraș situat în sud-vestul Rusiei, Putin a fost văzut în limuzina sa blindată Aurus, iar coloana oficială a fost compusă din 25 de vehicule, inclusiv o ambulanță.
De asemenea, lunetiști au fost mobilizați pentru a-i proteja pe președintele rus, iar guvernatorul local Andrei Bocearov a fost forţat să intre în carantină timp de nouă zile înainte de a se apropia de Putin, notează sursa citată.
Localnicii din Volvograd au primit ordin să-și ia liber de la serviciu în așa fel încât să fie prezenți pe străzi. Excepția a fost reprezentată de câteva persoane alese care au trebuit, de asemenea, să stea mai multe zile în carantină și cărora li s-a interzis să se apropie de liderul rus.
Vladimir Putin a fost acuzat de politicianul de opoziție Boris Vişnevski că s-a folosit de ceremoniile prilejuite de această dată istorică pentru a ţine un „discurs propagandistic” despre războiul său din Ucraina, care a dus deja la moartea a mii de cetăţeni ruşi, scrie publicația The Mirror.
Potrivit lui Vişinevski, mesajul lui Putin a fost că "operaţiunea militară specială ar trebui să fie asimilată Marelui Război pentru Apărarea Patriei (Al Doilea Război Mondial - n.r)" şi că "Occidentul a fost mereu împotriva noastră, inamicul nostru, nu un aliat". "Or, aceasta este o falsificare a istoriei", a spus el.
Vladimir Putin a ameninţat în repetate rânduri că ar putea recurge la arma nucleară în războiul pe care l-a declanşat împotriva Ucrainei, precizează agenția ucraineană Unian.
În discursul rostit joi, liderul de la Kremlin a precizat că reacția Rusiei la livrările de tancuri moderne occidentale Ucrainei „nu se va limita la utilizarea de blindate”, făcând aluzie şi la puterea nucleară a ţării.