Vladimir Putin s-a prezentat timp de zeci de ani ca un garant al stabilității țării sale. Dar, la 70 de ani, președintele rus se confruntă cu eșecuri militare în Ucraina, cu ruși care fug de ordinele sale și cu probleme în rândul locotenenților săi de top.
Anul 2000: Vladimir Putin ajunge președinte
Vladimir Putin a preluat conducerea în 2000, când l-a înlocuit pe predecesorul său Boris Elțîn, care a demisionat la 31 decembrie 1999. El a descris guvernarea lui Elțîn ca fiind o perioadă de conflicte și decădere, în care milioane de ruși au fost aruncați în sărăcie, în timp ce bogățiile naționale au fost furate de magnații legați de Kremlin și de Occident.
Stanislav Belkovskdi, consultant politic specializat în regimul de la Kremlin, spune că Putin a răspuns la cererea de răzbunare care domina Rusia la sfârșitul anilor '90, din cauza dezintegrării URSS și a problemelor social-economice. Rușii au îmbrățișat cu entuziasm promisiunile președintelui de a restaura măreția țării și au rămas, în mare parte, indiferenți la acțiunile lui Putin de a reduce libertățile politice.
Afacerile cu petrol au adus prosperitate economică în Rusia. Situația s-a schimbat după criza financiară globală din 2008, care a dus la o încetinire a creșterii și la o stagnare a veniturilor. Chiar și așa, rușii o duceau bine în comparație cu perioada din anii 1990.
La începutul mandatului său, Putin a căutat să cultive legături mai strânse cu Occidentul și chiar a testat terenul pentru ca Rusia să adere la NATO. Însă, până la urmă, a ales să sfideze SUA și aliații săi.
Anul 2012: Revendicarea președinției
Un moment crucial a fost revendicarea președinției în 2012, după un mandat de patru ani ca prim-ministru.
Dmitri Medvedev a demisionat cu supunere din funcția de președinte după un mandat, dar a declanșat proteste masive împotriva revenirii lui Putin la președinție.
Putin a acuzat SUA că a instigat protestele de la Moscova și a răspuns prin înăsprirea represiunii împotriva disidenței în țară și prin adoptarea unui curs mai agresiv în străinătate.
În 2014, disprețul de lungă durată al lui Putin față de statalitatea Ucrainei l-a determinat să anexeze Peninsula Crimeea după înlăturarea președintelui țării, favorabil Moscovei. De asemenea, el a acordat sprijin în spatele unei rebeliuni separatiste din estul Ucrainei.
Acțiunile Moscovei în Ucraina au dus relațiile cu Occidentul la cel mai scăzut nivel de după Războiul Rece, iar încercările repetate de a negocia un acord politic pentru a pune capăt luptelor din estul Ucrainei au eșuat.
Tensiunile au crescut vertiginos în toamna anului 2021, când Vladimir Putin a declarat un ultimatum îndrăzneț aliaților occidentali. El le-a cerut acestora să respingă în mod oficial cererea Ucrainei de a adera la NATO și să retragă forțele alianței din Europa de Est.
Anul 2022: Război în Ucraina
După ce aliații occidentali i-au respins cererile, Putin a lansat ceea ce a numit o „operațiune militară specială” la 24 februarie. Scopul era de a demilitariza Ucraina și de a elibera țara de influența percepută a neonaziștilor - obiective ridiculizate de Kiev și de aliații săi.
Speranțele unei victorii rapide a Rusiei au fost spulberate de rezistența acerbă a Ucrainei și de sprijinul militar de miliarde de dolari acordat de către aliații occidentali.
Putin a semnalat în repetate rânduri că ar putea recurge la arme nucleare pentru a proteja câștigurile Rusiei în Ucraina, spulberând mantra stabilității pe care a repetat-o de-a lungul celor 22 de ani de guvernare.
Andrei Kolesnikov, cercetător senior la Carnegie Endowment, descrie amenințările nucleare ca fiind o reflectare a disperării crescânde a lui Putin. SUA și aliații săi au declarat că iau în serios amenințările lui Putin, dar că nu vor ceda la ceea ce ei descriu drept șantaj pentru a forța Occidentul să abandoneze Ucraina.
Iar Ucraina a promis că va continua contraofensiva în ciuda retoricii rusești, până vor câștiga războiul.
