Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Vacanța de Paște din 2023. Elevii revin la școală de miercuri, 19 aprilie

Elevii din învățământul preuniversitar au o perioada de vacanță în primăvară, în aprilie, lună în care este sărbărorit și Paștele.

Vacanța de primăvară este de vineri 7 aprilie 2023 până marți 18 aprilie 2023, ceea ce înseamnă că va cuprinde atât Paștele Catolic, cât și Paștele ortodox.

Paștele, în 2023, pică pe 16 aprilie la ortodocși și pe 9 aprilie la catolici.

După reluarea cursurilor, elevii vor începe al cincilea modul al anului școlar și nu vor mai avea o altă vacanță până la finalul anului școlar 2022-2023, pe 16 iunie 2023.

În premieră, anul școlar 2022-2023 nu a mai fost împărțit în semestre, ci a fost structura în cinci module, separate de cinci vacanțe.

Când încheie cursurile elevii din anii terminali

Clasele a VIII-a vor avea regim special și în anul școlar 2022-2023. Elevii acestora vor termina mai devreme cursurile, pe data de 9 iunie 2023, potrivit calendarului Evaluării Naționale 2023.

Pentru elevii de liceu din clasele a XII-a, anul școlar se va încheia mai devreme, pe 2 iunie 2023, având în vedere că aceștia vor susține examenele de Bacalaureat, care vor începe pe 12 iunie 2023, potrivit calendar Bac 2023.

Pentru elevii de liceu care urmează un profil tehnologic și pentru cei din învățământul postliceal, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 23 iunie 2023.

Înaintea vacanței de Paște din 2023, se vor susține și simulările la Evaluarea Națională 2023 și Bac 2023.

Când va fi vacanța de primăvară în anul școlar 2023-2024

În anul școlar următor, vacanța de primăvară va cuprinde numai Paștele ortodox. Structura anului școlar 2023-2024 a fost modificată după ce, în forma inițială, vacanța de primăvară nu coincidea cu perioada Paștelui.

”Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a semnat ordinul privind structura anului şcolar 2023-2024. A fost integrată propunerea de modificare a proiectului, astfel încât vacanţa de primăvară din anul 2024 să includă perioada sărbătorilor pascale”, a anunțat Ministerul Educaţiei, pe 10 martie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE