Aeroportul din Timișoara va avea un nou terminal destinat zborurilor pe rute externe. Autoritățile promit că investiția va fi finalizată până la sfârșitul anului viitor.
Timișorenii speră că extinderea aeroportului "Traian Vuia" va atrage companiile aeriene să propună noi destinații.
Noul terminal va fi construit pe o suprafață de 12.000 de metri pătrați. Va avea șase filtre de securitate, șapte lifturi pentru persoane și marfă, 18 ghișee pentru chek-in și șase porți pentru scanarea automată a documentelor. Valoarea investiției depășește 184 de milioane de lei. Aproximativ 83 de milioane provin din fonduri europene.
Nu doar confortul pasagerilor va crește ci și șansele ca Aeroportul "Traian Vuia" să atragă noi companii aeriene care să opereze zboruri către noi destinații.
„Suntem convinși că vom atrage noi companii aeriene, ne dorim lucrul ăsta enorm de mult și, bineînțeles, noi rute pentru Aeroportul din Timișoara. Și modernizarea înseamnă și un plus de confort pentru pasagerii noștri”, a declarat purtătorul de cuvânt Aeroportul Internațional Timișoara.
„Îmi doresc ca cei care construiesc să se înscrie în termen MUSCĂ Și mai îmi doresc ceva: îmi doresc ca acest terminal de plecări să fie un terminal folosit pentru plecări în Schengen, ca noi să nu mai avem nevoie de vamă. Noi, românii.”, spune Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii Rutiere.
Aeroportul din Timișoara a fost tranzitat anul acesta de peste 1 milion de pasageri.