Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Trei militari din București, răniți în timpul unui exercițiu cu material explozibil în poligonul Cățelu

Trei militari au fost răniți la instrucție în timp ce manevrau material exploziv, în poligonul Cățelu. Mai precis, ședința de instruire viza aprinderea pe cale pirotehnică, adică folosind un fitil, a unei încărcături de trotil.

Doi soldați și un căpitan au ajuns la Spitalul Militar Central cu mai multe răni din cauza exploziei, după ce li s-a acordat primul ajutor la fața locului.

Unul dintre soldați este în stare gravă, dar stabilă, și este supus unor operații.

O comisie de cercetare va stabili cum s-a produs incidentul și dacă au fost respectate toate procedurile și măsurile de siguranță în acest caz.

Totodată, și Parchetul Militar București a fost sesizat.

Militarii erau parte din cadrul Centrului 13 Comunicaţii şi Informatică "Colonel Gheorghe Vişata", din Bucureşti.

Constantin Spînu, purtător de cuvânt al MApN: Unul dintre soldați a suferit politraumatisme la membrele superioare și în zona capului, și este supus unor intervenții chirurgicale și proceduri medicale complexe. Starea sa este stabilă, neexistând, la acest moment, din evaluarea medicilor, pericol vital. Ceilalți doi militari sunt în afara oricărui pericol, fiind în evaluarea echipelor medicale. Ofițerul prezintă escoriații, plăgi la membre și tulburări de vedere, iar celălalt soldat, care a solicitat evacuarea către spital mai târziu, după aproximativ două ore de la producerea incidentului, prezintă escoriații la nivelul membrelor.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE