Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Trei inculpati în cazul morții lui Liam Payne. Sunt acuzați că i-au furnizat droguri artistului

Trei persoane au fost inculpate în Argentina în legătură cu moartea fostului membru al trupei One Direction, Liam Payne. Potrivit procurorilor, este vorba despre un apropiat al cântărețului, un angajat al hotelului în care era cazat și un suspect de trafic de droguri. Liam Payne a murit luna trecută, după ce a căzut de la balconul unui hotel din Buenos Aires.

Trei inculpati în cazul morții lui Liam Payne

Cei trei au fost acuzați că i-au furnizat droguri lui Liam Payne, iar apoi l-au abandonat. Una dintre aceste persoane l-ar fi vizitat în mod constant pe Liam Payne în cele două săptămâni, atât cât a stat în Buenos Aires.

Pentru o astfel de infracțiune, pedeapsa este cuprinsă între cinci şi 15 ani de închisoare.

Procurorii au inculpat și un angajat al hotelului unde era cazat fostul membru al trupei One Direction. El este acuzat că ar fi facilitat două livrări de cocaină pentru Liam Payne. Cea de-a treia persoană este acuzată că i-ar fi furnizat artistului narcotice pe 14 octombrie.

Testele toxicologice au relevat că, la momentul decesului, Payne avea în corp urme de alcool, cocaină şi un antidepresiv. Rapoartele medicale au sugerat că artistul în vârstă de 31 de ani ar fi fost inconștient când a căzut de la balcon, iar anchetatorii au concluzionat că el nu știa ce face. Astfel, a fost exclusă posibilitatea unui act voluntar al lui Payne.

Procurorii au examinat peste 800 de ore de înregistrări video, au colectat mărturii și au efectuat mai multe percheziții în oraș.

Pe 16 octombrie, fostul membru al trupei One Direction a căzut de la balconul camerei sale de hotel din Buenos Aires, aflată la etajul al treilea.

Artistul britanic a ajuns celebru de la vârsta de 15 ani, cu două apariții la show-ul X Factor. În cea de-a doua, el a devenit membru al trupei pop One Direction. A vândut peste 70 de milioane de albume alături de colegii săi de trupă, printre care și Harry Styles.

Payne și-a lansat ulterior albumul solo de debut în 2019, intitulat „LP1”.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE