Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Timiș: Trei fete au fost rănite după ce caruselul în care se dădeau s-a răsturnat

Trei fete au avut de suferit după ce caruselul în care se dădeau s-a răsturnat, în localitatea Peciu Nou din Timiș. Una dintre ele a acuzat dureri de cap, iar celelalte două au refuzat îngrijirile medicale.

Drăgan Gabriel Răzvan, primarul din Peciu Nou, a ajuns repede la fața locului pentru că era în centrul localității.

Drăgan Gabriel Răzvan, primar Peciu Nou: „Era hramul, ruga, în comună. Ajungând acolo, am întrebat dacă s-a întâmplat ceva, niciun copil nu a spus nimic, că a fost rănit, nu s-a auzit nimic la momentul respectiv”.

„Era o persoană leșinată acolo, despre care, întrebând, am înțeles că a fost angajatul firmei care presta servicii pentru carusel. Caruselul era dat într-o parte, ca și cum era picată roata de sus. Oamenii din jur au sunat deja la 112, venind ambulanța pentru a-i acorda primul ajutor. Deci, am întrebat, ajungând acolo, s-a spus că nimeni nu a fost rănit. Am înțeles că ulterior s-a mers la poliție și s-a făcut declarație că trei copii s-au accidentat”.

„Locul unde a fost amplasat acest carusel, bineînțeles că se depune cerere pentru ocuparea domeniului public și certificatul constatator al firmei respective. Acum, după incident, poliția și jandarmeria au anunțat firmele abilitate să vină pentru cererea documentării pentru buna funcționare a aparaturii puse în funcțiune la eveniment”.

„Noi nu suntem organe abilitate să verificăm calitate, garanție... Nu putem noi, ca primărie, ca procedură, să facem așa ceva”.

Polițiștii au deschis dosar penal, așa cum cere procedura, și vor cerceta cauzele și împrejurările producerii acestui incident.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE