Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

#TheCube. Controverse la Untold 2023. Gheboasă, acuzat că promovează consumul de droguri pe scenă

Un concert de la UNTOLD al trapperului Gheboasă a declanșat o adevărată dezbatere în mediul online. Pentru că în versurile pieselor sale artistul vorbește inclusiv despre consumul de droguri, acesta a fost acuzat pe internet că muzica lui se află printre motivele pentru care tineri ajung să consume substanțe interzise. Pe de altă parte însă, alții spun că versuri violențe există în numeroase genuri muzicale de mult mai mult timp, și că între cele două nu există o legătură. 

Cătălin Țone, fost șef al Serviciului Antidrog București a vorbit pentru Euronews România și-a explicat că există o legătură între muzica pe care o cântă un artist și acțiunile pe care le pot face ulteriori fanii acestuia. 

Cătălin Țone: ”Festivalurile de muzică organizate în România, Clujul, Bucureștiul, litoralul au pus țara pe harta turismului european și modinal. Sunt venituri importante la bugetul de stat, sunt venituri importante la cei care organizează, dar de fiecare dată am atras atenția cu posibilitatea restricționării accesului minorilor la astfel de festivaluri sau mai bine zis al obținerea acordului parental implicit. La ultimele concerte, acordul a fost unul formal, se descărca un formular de pe internet, iar acordul putea fi dat de orice persoană adultă, care putea să aibă 18 ani și o zi, putea să fie vecinul de scara sau oricine altcineva. În țările occidentale se practică acest lucru.

Sunt situații în care părinții nu știu ce se întâmplă la aceste festivaluri, la care participă și celebrităși, artiști, dar se mai strecoară și câte o vedetă care îndeamnă la consumul de droguri. Sunt și melodii care nu sunt cu nicio trimitere, sunt melodii care nu sunt violente. Dar dacă tu în unele melodii spui cuvântul droguri sau ”îmi fac un joint” sau ”hai să ne drogăm”. Copiii sunt imaturi, noi asta trebuie să înțelegem, ei caută acum modele, noi trebuie să venim cu un input de pozitivitate spre ei, să încercăm pe cât posibilul să-i ținem de tendințele negative și de tentațiile care sunt la fiecare pas.” 

Jurnalist: Există studii, cercetări care arată o legătură strânsă între aceste versuri și consumul de drofuri în randul minoerilor sau al oamenilor tineri? 

Cătălin Țone: ”Eu aș pleca de la prezumția că în toți acești ani de experiență, 20 de ani de experiență, au fost sute, poate mii de prezențe în audiență și părinții au explicat cum anumiți idoli au influențat, sub o formă sau alta, debutul consumului de droguri. Îmi amintesc că o doctoriță venise la un moment dat la noi ne-a mărturisit că și-a dus copilul la Amsterdam și a devenit ulterior dependent de cannabis, trecea prin psihoze, avea probleme grave și venise către noi să încercăm să aplicăm legea, în ceea ce privește combaterea și de asemenea să caut o clinică de tratament. Dacă vorbim de cercetări, Agenția Națională Antidrog se ocupă de această problemă, de problema stabilirii prevalențelor, de segmentele din populatie, de cei care consumă.”

Vlad Zaha, criminolog: Se cântă despre droguri pentru că ele există în spațiul public

Vlad Zaha este criminolog specializat în politicile publice din domeniul drogurilor și criminologie publică intervenționistă și a explicat pentru Euronews România că nu există niciun studiu care să ateste fără echivoc că ar exista vreo legătură între muzica unor artiști care aduc în discuție drogurile și consumul de substanțe interzise în rândul tinerilor. 
Vlad Zaha, criminolog: ”Una din atribuțiile criminologilor este contracararea paznicilor din societate pe care le considerăm nejustificate, iar eu consider că această panică este majoritar nejustificată. De-a lungul istoriei în spațiul românesc au existat tot felul de forme de obscenitate și de vulgaritate și mai ales cu referiri la alcool, dacă nu la droguri, adică doar o simplă aruncare a ochiului peste operele lui Mihai Eminescu din secolul XIX, precum poezia ”Măi jupân fanaragiu”, acolo cineva ar putea spune că este trasă la indigo poezia cu piesa cântată. 

Referitor la studii, nu există deocamdată studii care să confirme fără echivoc că există un efect de cauzalitate în versurile artiștilor și frecvența sau prevalența consumului de droguri în rândul tinerilor, la fel cum nu există studii care să dovedească fără echivoc că jocurile violențe sau filmele horror creează criminali în serie. Ce știm însă este că se cântă despre un anumit fenomen, cel al consumului de droguri, pentru că el există deja în societate și nu cu scopul de a-l genera, nu cred că este misiunea niciun artist sau influencer să genereze consum de droguri. Se cântă despre droguri pentru că se consumă și nu se consumă droguri pentru că se cântă.”

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE