Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

UNTOLD 2023. Pe meniu apar "Littles from Cocoșatu". Ce se poate mânca la festival și cât costă

Festivalul Untold are loc în intervalul 3-6 august 2023, pe stadionul Cluj Arena. Este a opta ediție, iar organizatorii promit că va fi cea mai spectaculoasă de până acum. Un eveniment de o asemenea anvergură trebuie să ofere condiții excelente participanților, de la securitate până la serviciile de fast-food.

Meniul de la UNTOLD 2023

În ceea ce privește mâncarea oferită la festival, unul dintre meniuri se remarcă printr-un sortiment cel puțin interesant, "Littles from Cocoșatu".

Evident că este vorba despre tradiționalii mici, care provin dintr-ul loc foarte cunoscut din București, iar denumirea produsului a fost tradusă forțat în engleză, spre amuzamentul participanților. Așadar, cine vrea trei mici cu muștar și foccacia, adică o porție de 250 de grame, trebuie să scoată din buzunar 22 de lei. O porție mai mare, de cinci mici, costă 34 de lei.

Pe lângă aceștia, pe panoul respectiv există și un produs numit sandwich cu parizer, recunoscut drept preferatul studenților. Pentru o porție, care include cartofi prăjiți și un suc, prețul cerut este de 39 de lei.

Cel mai scump preparat de pe meniul respectiv este "celebrul" Untold Magic Burger, care costă 49 de lei, sau 59 de lei, dacă se adaugă o porție de cartofi prăjiți.

  • La UNTOLD 2023 există peste 50 de locuri de vânzare a mâncării și băuturii.

UNTOLD 2023 va genera peste 80 de milioane de euro

Pe lângă artiștii care reprezintă, evident, sarea și piperul, un astfel de eveniment generează și sume de bani enorme. Anul trecut, primarul Emil Boc spunea că participanții la festival au cheltuit peste 50 de milioane de euro, iar organizatorii au precizat că suma reală era apropiată de 60 de milioane.

Însă ediția din acest an ar urma să genereze venituri și mai mari. Suma ar fi de peste 80 de milioane de euro, după spusele lui Bogdan Rădulescu, Chef Business Officer la Untold.

Anul trecut, la UNTOLD au participat 360.000 de persoane în cele patru zile ale festivalului. Dintre acestea, 25% au fost din Cluj, 60% au venit din celelalte orașe, iar 15% au fost străini.

UNTOLD 2023 va avea cel mai mare număr de participanți de până acum și zilnic sunt așteptați peste 100.000. Pentru a găzdui un asemenea flux de persoane, capacitatea Cluj Arena s-a mărit și zonele au fost reorganizate prin împingerea scenei cu 7 metri mai în spate.

Tot festivalul se întinde pe o suprafață de 235.000 de metri pătrați. Scena principală, cu o greutate mai mare de 500 de tone, are peste 900 de metri pătrați de ecran LED, 32 de metri înălțime, 110 metri lățime și 30 de metri adâncime, iar acoperișul are o deschidere de 24 de metri.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE