Un val de ger extrem a lovit regiunile ruse din extremul orient. Autoritățile avertizează că temperaturile ar putea să scadă și până la minus 60 de grade, în zilele următoare.
Serviciul meteo din republica Iakutia, situată în Estul Îndepărat al Rusiei, a anunțat că temperaturile vor fi cu șapte grade sub norma acestei perioade. În aceste condiții, serviciile de urgență îndeamnă oamenii să petreacă cât mai puțin timp în aer liber, dar și să evite deplasările.
Zinaida Diakonova, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Urgență din Iakutia: „Oamenii ar trebui să reducă timpul petrecut în frig și, în limita posibilităților, să nu părăsească locuințele. Acest lucru îi vizează, în special, pe copii. Pentru a evita incendiile, oamenii trebuie să evite folosirea echipamentelor electrice de încălzire defecte. Să evite supraîncărcarea rețelei electrice și să respecte regulile de siguranță atunci când folosesc sobele. Șoferii ar trebui să evite deplasarea la distanțe mari cu vehicule nepregătite pentru aceasta.”
Din cauza gerului extrem școlile au fost închise, iar orele sunt desfășurate online. Republica Iakutsk din Rusia este cunoscută pentru iernile aprige cu temperaturi de până la minus 50 de grade.