Târgul de Crăciun din Capitală își deschide porțile duminică, 20 noiembrie. În Piața Constituției vor avea loc concerte live și vor fi instalate atracții pentru copii, precum Căsuţa lui Moş Crăciun, patinoarul, caruselul şi roata panoramică, a anunțat ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti.
Târgul organizat de Primăria Capitalei va fi deschis în fiecare zi, până pe 26 decembrie, iar accesul vizitatorilor va fi gratuit.
Evenimentul este deschis publicului de luni până vineri, în intervalul orar 12:00-23:00, iar sâmbăta și duminica în intervalul 10:00-23:00.
La târg vor fi căsuțe din lemn cu produse realizate de meșteșugari, artiști plastici și artizani, mâncare tradițională, parc de distracții cu patinoar, carusel, roată panoramică, concerte, spectacole de weekend, street food, zone destinate activităților pentru copii şi, nu în ultimul rând, întâlniri magice cu Moș Crăciun.
Târg de Crăciun în Piața Constituției. Cadouri pentru sărbători, mâncare tradițională și obiecte realizate manual
În Piața Constituției vor fi amplasate peste 80 de căsuţe din lemn de unde vizitatorii pot găsi cadouri specifice sărbătorilor de iarnă, jucării, obiecte handmade, suveniruri tradiţionale şi produse alimentare.
Vor fi și produse realizate de meşteşugari, artiști plastici, artizani și creatori autohtoni – de la globuri din sticlă pictate manual, ornamente pentru brad, accesorii și bijuterii, până la produse din ceramică din Horezu, Corund și Baia Mare, precum și obiecte realizate din lemn cioplit.
De asemenea, nu va lipsi mâncarea tradițională. În zona de street food vor fi nelipsiți burgerii, cârnaţii la grătar şi dulciurile oferite de cele 16 food-trucks.
Meciurile CM Qatar 2022 pot fi văzute la Târgul de Crăciun din Piața Constituției
„Târgul de Crăciun București propune anul acesta o componentă specială cu ocazia celui mai așteptat eveniment sportiv al acestui an.
Cu sprijinul Societății Române de Televiziune, evenimentul va avea o zonă destinată iubitorilor sportului rege, unde vor putea viziona în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, transmisiunile competițiilor Campionatului Mondial de Fotbal din Qatar”, a anunțat Primăria Capitalei.
Brad uriaș, patinoar și activități pentru copii la Târgul de Crăciun din București
Pentru micuţii vizitatori sunt organizate spaţii dedicate activităţilor şi jocurilor interactive, iar la Căsuţa lui Moş Crăciun copiii vor fi întâmpinaţi de spiriduşi și vor putea sta de vorbă cu Moş Crăciun.
De asemenea, în Piaţa Constituţiei va fi amplasat un brad de mari dimensiuni, dar și un patinoar de peste 30 de metri lungime şi 20 de metri lăţime.
În cadrul târgului vor exista un carusel şi o roată panoramică, înaltă de aproape 40 de metri.
Concerte de colinde la Târgul de Crăciun din București. Programul spectacolelor
Pe scena amplasată în faţa Palatului Parlamentului vor urca coruri de la Palatul Naţional al Copiilor şi Opera Comică pentru copii, artişti şi grupuri vocale ale unor lăcaşuri de cult religios şi instituţii ce promovează creaţia românească tradiţională.
Mai mult, vor fi puse în scenă spectacole de datini şi obiceiuri prezentate de ansambluri folclorice din diferite zone ale ţării.
Calendarul programului artistic cuprinde perioadele: 30 noiembrie - 4 decembrie, 6 decembrie, 9 - 11 decembrie, 16 - 18 decembrie şi 23 - 26 decembrie.
Târgul de Crăciun al Municipiului Bucureşti va fi deschis până pe 26 decembrie, zilnic, de luni până vineri, între orele 12,00 - 23,00, iar sâmbăta şi duminica între orele 10,00 - 23,00.
Organizatorii informează că programul complet al târgului va fi disponibil în curând pe pmb.ro, arcub.ro, proedus.ro, creart.ro.
Restricții în trafic în zona Târgului de Crăciun
Pentru organizarea târgului de Crăciun, în perioada 20 noiembrie – 26 decembrie 2022, se va restricţiona traficul rutier, banda 1 de circulaţie din segmentul inelului Pieţei Constituţiei.
Totodată, în perioada 19 noiembrie – 27 decembrie, vor fi amplasate trei treceri pietonale temporare în zona Piaţa Constituţiei: două pe breteaua dinspre Calea 13 Septembrie, în zona Ministerului Mediului, şi una dinspre Bulevardul Unirii, pe latura aferentă Ministerului de Finanţe.
Târgul de Crăciun este organizat de Primăria Capitalei, prin ARCUB şi PROEDUS - Centrul de Proiecte Educaţionale şi Sportive Bucureşti, alături de CREART - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti.