O asociație din Satu Mare organizează tabere de schi pentru persoane cu dizabilități. De această inițiativă au beneficiat, anul trecut, peste 1.000 de persoane cu probleme locomotorii. Sub ghidajul instructorilor au învățat să folosească monoschiul. Anul acesta, astfel de tabere sunt organizate în 8 locații, iar prima se desfășoară, chiar în acest zile, în județul Cluj.
Voluntarii ajută cât mai multe persoane să schieze
Angela are 55 de ani si anul acesta este unul dintre schiorii de pe pârtia de la Buscat. În timpul liber practică patru sporturi diferite: caiac, alergare în scaunul rulant, baschet și, mai recent, schiul care a devenit activitatea ei preferata.
Kohan Angela: ”Am zis prima dată că eu nu vreau, că am o proteja la sold, am avut două operații și dacă, o să cad mă lovesc și e periculos. Prima dată am plâns pentru că am simțit că sunt un om întreg.”
În situația unei căderi în mijlocul pârtiei, instructorii oferă o mână de ajutor, iar coborârea pe pârtie poate continua. Angela ne face o demonstrație.
Voluntarii sunt pe pârtia de la Buscat, din județul Cluj, alături de salvamontiști pentru a asigura urcarea și coborârea pârtiei în condiții de siguranță. Asociația asigură asistență la domiciliu și un elevator pentru cei care locuiesc în clădiri fără lift sau rampă.
Ionuț Stancovici, fondatorul asociației Caiac Smile: ”Bagă mâna puțin și du-l cu vârful mai sus și coada mai jos, coboară-l mai jos. Înclină-l puțin către mine, așa, exact.”
Ionut este fondatorul asociației. Organizează taberele de schi în țară de patru ani. Obiectivul sau este să pună pe schiuri cat mai multe persoane chiar dacă acestea au o dizabilitate.
Adrian se pregătește pentru competiții
Ionuț Stancovici, fondatorul asociației Caiac Smile: ”Pentru fiecare dizabilitate este un alt stil de a-i învață să schieze. Cei cu dizabilități locomotorii folosesc acest scaun adaptat, unde cei care pot să își folosească mâinile învață să schieze independent cu acest scaun.”
Unul din ajutoarele lui Ionut este Adrian. Chiar dacă este în scaun rulant, schiază ca un profesionist. A învățat în urmă cu 5 ani, la un curs în Austria, iar acum se pregătește pentru competiții.
Adrian Cherecheș, monitor de schi: ”Trebuie să ii arat de la 0 ce înseamnă schiul, cum să stea pe schiuri, cum să se miște, în primul rând și abia apoi să ajungă in siguranță.”
În perioada următoare tabăra ajunge și în alte două locuri din țară: La Cheile Grădiștei din județul Brașov în perioada 22-26 ianuarie și la Vatra Dornei în perioada 28-31 ianuarie.