Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Sub sloganul "Era schimbării", Arabia Saudită candidează la organizarea World Expo 2030. Sunt alocate 7,8 miliarde de euro

Tehnologia presupune imaginație, iar imaginația naște inovație. De la această premisă pleacă și World Expo 2030, cel mai mare eveniment la nivel mondial dedicat prezentării de noi soluții referitoare la problemele zilelor noastre, care pot fi rezolvate cu tehnologii ale viitorului. Iar Arabia Saudită este una dintre țările candidate la organizarea acestui adevărat regal al inovației.

Alături de Arabia Saudită, mai sunt doi candidați, Coreea de Sud și Italia, însă arabii au precizat, la un eveniment din Paris, că proiectul lor este unul revoluționar.

"Dorința noastră de a-l găzdui în Arabia Saudită în 2030 coincide cu data țintă pentru implementarea Vision 2030. Este un an important pentru noi. Vrem ca lumea să vadă Arabia Saudită și vrem ca Arabia Saudită să vadă lumea. Dedicăm resurse extraordinare acestui proiect", a precizat Adel Al Jubeir, ministrul saudit pentru afaceri externe și responsabil pentru proiectele climatice.

Arabia Saudită candidează la organizarea World Expo 2030

Sloganul proiectului saudit este "Era schimbării: Împreună pentru un viitor previzibil". La eveniment sunt așteptați peste 40 de milioane de vizitatori din întreaga lume pe o perioadă de șase luni, începând cu octombrie 2030, potrivit Euronews.com.

Locul ales pentru această impresionantă desfășurare de forțe este în Ryiadh, lângă aeroportul King Salman, pe o suprafață de 6.000 de kilometri pătrați. Organizatorii doresc ca expoziția să aibă 226 de pavilioane expoziționale, care vor fi integrate într-o uriașă formă sferică, simbolizând Globul Pământesc și care este traversată de o linie mediană, sugerând egalitatea pentru toți expozanții. Designul reflectă stilul urban vechi, istoria, cultura și natura orașului Riyadh.

Vizitatorii se vor bucura de plimbări prin niște coridoare speciale, cu design inspirat tot din tradiția arhitecturală a Arabiei Saudite. Un reper marcant, sub forma unui monument, va fi construit chiar în centrul acestei sfere, semnificând responsabilitatea în ceea ce privește protecția planetei.

"Dacă suprafața Pământului ar fi împărțită între toate ființele umane, fiecare dintre noi ar fi responsabil pentru 238 de metri pătrați. Și reperul nostru este exact acea dimensiune. Este situat în inima expoziției, iar cei 195 de piloni ai săi vor evidenția egalitatea națiunilor", a spus Nouf Majed Almoneef, director senior al departamentului de arte creative, din cadrul Comisiei Regale a orașului Riyadh.

7,8 miliarde de euro e bugetul alocat de Arabia Saudită pentru World Expo 2030

Arabii au alocat un buget de 7,8 miliarde de euro pentru a găzdui acest proiect impresionant, iar la eveniment ar urma să participe 100 de țări cu proiectele lor. Planurile arabilor sunt în conformitate cu angajamentul pe care țara și l-a luat în ceea ce privește atingerea neutralității asupra emisiilor de dioxid de carbon și de a respecta standardele internaționale, inclusiv împădurirea urbană, utilizarea apei tratate și furnizarea de noi surse de energie.

Viziunea pentru Riyadh Expo 2030 este în consens cu ambiția orașului de a deveni un hub global pentru finanțe, divertisment și dezvoltare durabilă.

"Scopul nostru este să organizăm prima expoziție ecologică ce atinge un nivel zero de emisii de carbon. Suprafața de expoziție de la acest eveniment va fi alimentată cu tehnologii curate, care se bazează pe utilizarea energiei solare. Noi dezvoltăm standarde înalte pentru eficiența resurselor și strategii detaliate pentru a spori biodiversitatea, pentru a elimina risipa alimentară și a asigura gestionarea și reciclarea deșeurilor verzi", a spus inginerul Nouf Bint Majid al-Muneef, membru al echipei care se ocupă de implementarea proiectului, potrivit publicației Alarabiya.

Inițial, și Rusia și-a anunțat participarea, în aprilie 2021, dar după războiul declanșat în Ucraina, i s-a luat dreptul la participare. Ucraina se afla și ea pe lista cu cei cinci candidați, dar s-a retras în iunie 2023. Astfel, în cursă au rămas Arabia Saudită (Riyadh), Coreea de Sud (Busan) și Italia (Roma).

Țara gazdă a World Expo 2030 va fi aleasă în noiembrie 2023, de către membrii statelor BIE (Biroul Internațional al Expozanților), organizație care reglementează acest eveniment și care are 179 de membri. Această expoziție la scară mondială este concepută pentru a promova noi tehnologii și va dura șase luni.

"Ne angajăm pentru a avea un pavilion pentru fiecare națiune. Vizitatorii vor putea experimenta străzile înguste și umbrite, care sunt inspirate de istoria capitalei noastre și se vor bucura de Wadi al-Sula, care este o oază naturală în parc, protejând natura și îmbrățișând angajamentul Ryiadului față de sustenabilitate”, a spus Lamia AlMuhanna, director peisagist în cadrul Departamentului de Arhitectură Prisagistică al Comisiei Regale din Riyadh.

  • Înainte de World Expo 2030, țara care va găzdui expoziția este Serbia, în 2027 (15 mai - 15 august).
  • Bohemia (n.r.: actuala Cehia) a fost țara care a organizat pentru prima dată un astfel de eveniment, în 1791.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE