Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Studiu: Unul din doi copii vrea să părăsească România și doi din trei copii nu știu ce să facă în cazul unui abuz

Peste jumătate dintre copiii români (55,1%) își doresc să plece din țară și să se stabilească peste granițe, iar o treime dintre aceștia și-ar dori să-și continue studiile în străinătate, arată datele unui studiu realizat de organizația Salvați Copiii România.

Mai mult, doar unul din trei copii știe ce trebuie să facă în cazul în care este victima unui abuz.

De ce vor tinerii să plece

Printre motivele care i-ar determina pe copii să își construiască un viitor peste granițe găsim:

  • oportunitățile legate de educație (26,3%);
  • nemuțumirea sau neîncrederea față de condițiile de viață din România (21,9%);
  • reuniunea cu rudele sau cu prietenii care au plecat din țară (5%).

Copiii nu știu cui să ceară ajutorul în cazul unui abuz

Deși mai bine de jumătate dintre tineri pot recunoaște un abuz, doar unul din trei știe ce trebuie să facă, cui trebuie să ceară ajutor și are încredere în persoana sau în instituția respectivă.

Potrivit studiului, în ultimii 10 ani, procentul copiilor care știu la cine să apeleze într-o situație de risc a rămas constant în două situații: exploatarea prin muncă și pentru producerea unor materiale cu conținut sexual.

Însă, procentul copiilor care știu cui să ceară ajutorul în cazul în care au fost abuzați fizic a scăzut cu 4,7%, iar în cazul abuzului sexual a scăzut cu 3,4%.

Studiul s-a mai concentrat pe cât de deschiși sunt copiii să accepte alți copii, care provin din medii diferite sau au probleme de sănătate mintală.

Datele arată că, față de acum nouă ani, copiii sunt mai deschiși în a avea un coleg de clasă de etnie romă, cu o dizabilitate fizică, cu HIV sau un copil refugiat.

Însă, sunt mai reticenți față de copiii cu probleme de sănătate mintală.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE