Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

STUDIU COVID-19: Persoanele care au trecut prin boală sunt imunizate la fel de bine ca un vaccin

Oamenii sunt la fel de bine protejaţi împotriva COVID-19 fie că au fost infectaţi anterior cu virusul, fie că au fost vaccinaţi, a concluzionat unul dintre cele mai mari studii privind acest subiect crucial pentru gestionarea epidemiei.

"Chiar dacă o infecţie conferă o protecţie care se diminuează în timp, nivelul de protecţie conferit de aceasta (...) pare să fie la fel de durabil sau chiar mai lung decât cel conferit de vaccinare", conchide această cercetare, publicată vineri în The Lancet.

Comparaţia se bazează pe vaccinurile cu ARN mesager dezvoltate de Pfizer/BioNTech şi Moderna, care se numără printre cele mai eficace împotriva COVID-19 şi sunt vârful de lance al campaniilor de vaccinare în numeroase ţări occidentale.

Subiectul nu este nou şi numeroase studii au încercat deja să compare riscurile de a contracta din nou COVID-19, în funcţie de faptul dacă o persoană a fost vaccinată sau a trecut prin boală.

Dar lucrarea publicată în The Lancet este fără precedent prin amploarea sa: ea compilează circa 60 de studii preexistente, cu o retrospectivă de câţiva ani care ia în considerare, în special, apariţia la sfârşitul anului 2021 a variantei Omicron.

Aceasta din urmă s-a dovedit a fi mult mai contagioasă decât predecesoarele sale şi capabilă să infecteze numeroase persoane vaccinate, fără ca acestea să prezinte un risc ridicat de formă gravă.

Studiul publicat în The Lancet concluzionează că acelaşi lucru este valabil şi în cazul unei infecţii anterioare cu coronavirusul: protecţia este destul de slabă împotriva reinfectării cu Omicron, dar puternică împotriva unei forme severe.

Aceste rezultate nu înseamnă că este indiferent să fii vaccinat sau infectat pentru a dobândi o primă imunitate: este într-adevăr mult mai riscant să te îmbolnăveşti, mai ales în cazul persoanelor în vârstă.

Cu toate acestea, acest studiu oferă o imagine mai clară a ceea ce se poate aştepta în rândul populaţiei în urma dezvoltării unei imunităţi "hibride", pe măsură ce din ce în ce mai multe persoane vor fi fost atât vaccinate, cât şi bolnave cel puţin o dată.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE