Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

O nouă sesiune pentru programul Rabla 2023 a început. Ce acte sunt necesare și care sunt criteriile de eligibilitate

A început o nouă sesiune de înscriere la Programul Rabla Clasic și Rabla Plus pentru persoane fizice, juridice şi UAT-uri. Românii care doresc să se încrie la program își pot depune actele până la 30 noiembrie, potrivit AFM.

Pentru această etapă, bugetul alocat Programului Rabla Clasic este de 222.457.000 lei şi pentru Programul Rabla Plus, bugetul alocat este de 272.468.500 lei.

”Administraţia Fondului pentru Mediu organizează cea de-a doua sesiune de înscriere pentru persoane fizice, persoane juridice şi UAT-uri în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional şi a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante şi eficiente din punct de vedere energetic 2020-2024, în perioada 01 septembrie, ora: 10:00 – 30 noiembrie 2023, ora: 23:59”, a transmis AFM.

Ce sume sunt alocate pentru fiecare program

Rabla Clasic:

  • Persoane juridice: 53.000.000 lei;
  • Persoane fizice: 159.457.000 lei;
  • UAT-uri şi instituţii publice: 10.000.000 lei.

Totodată, prima de casare este de 7.000 lei, respectiv 10.000 lei în cazul predării a 2 autovehicule uzate.

Rabla Plus:

  • Persoane juridice: 83.468.500 lei;
  • Persoane fizice: 155.000.000 lei;
  • UAT-uri şi instituţii publice: 34.000.000 lei.

Pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani și/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară casat, se adăugă un ecobonus de 1.500 lei.

Ce acte necesare sunt pentru Rabla Clasic și Rabla Plus:

  • Actul de identitate, în copie „conform cu originalul”, atât pentru beneficiar, cât și pentru proprietarul rablei. Dacă dreptul asupra primei de casare se transmite de la/ către o persoană juridică, vor fi depuse documentele:

a) actul de identitate al reprezentantului legal/actul de identitate al persoanei împuternicite/delegate/desemnate să înscrie proprietarul, să predea spre casare autovehiculul uzat, să radieze autovehiculul uzat şi să achiziţioneze autovehiculul nou, în termen de valabilitate, în copie „conform cu originalul”;

b) actul de împuternicire/delegare/desemnare a persoanei care înscrie proprietarul, predă spre casare autovehiculul uzat, radiază autovehiculul uzat şi achiziţionează autovehiculul nou, în copie, dacă este cazul;

c) actul de înfiinţare/certificatul de înscriere în Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor/certificatul de înregistrare în registrul comerţului, în copie certificată „conform cu originalul”;

  • Certificatul de înmatriculare al mașinii casate în copie legalizată;
  • Cartea de identitate a mașinii casate în copie legalizată;
  • Certificate de atestare fiscală, în original, în copie legalizată sau emise și comunicate prin mijloace electronice de transmitere la distanță, în termen de valabilitate, eliberate de către direcțiile de taxe și impozite locale din cadrul primăriilor de pe raza unde domiciliază atât proprietarul rablei cât și cumpărătorul noului autovehicul, rezultând faptul că nu au datorii la bugetul de stat.
  • Declaraţie pe propria răspundere a proprietarului rablei şi declaraţia pe propria răspundere a beneficiarului prin care se obligă să achiziţioneze autovehiculul nou.

Condițiile de eligibilitate pentru participarea la cele două programe

a) să fie o persoană fizică cu domiciliul/reședința în România;

b) să aibă domiciliul/reședința pe raza teritorială a UAT-ului solicitant de finanțare;

c) să deţină în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puțin 5 ani;

d) să nu fie înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat și bugetul local;

e) să nu fi obţinut şi să nu fie pe cale să obţină finanţare prin proiecte ori programe finanţate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul Rabla Clasic sau prin Programul Rabla Plus, pentru același autovehicul uzat cu care participă în Program;

f) să nu fie condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE