Șeful NASA, Bill Nelson, a venit în România, unde s-a întâlnit cu premierul țării, cu specialiști din industrie, cu tinerii studenți de la Universitatea Politehnica, din cadrul Facultății de Inginerie Aerospațială și cu elevii Colegiului Național Alexandru Ioan Cuza, din Focșani, care au câștigat campionatul mondial de robotică în SUA.
Șeful NASA, Bill Nelson, a venit în România
Petru Stoica, câștigător la Campionatul Mondial de Robotică: "Am venit cu robotul nostru care a câștigat Campionatul Mondial de Robotică First Tech Challenge, din Houston. Sezonul acesta, de exemplu, am avut un element de hexagon, din plastic, cu care trebuia să transportăm undeva la trei metri și să îl punem pe o tablă, la un unghi de 60 de grade."
Irina Hurcă, câștigătoare la Campionatul Mondial de Robotică: „Robotul nostru a avut în plus faptul că a fost foarte rapid și foarte ușor. Un plus pe care l-am avut sezonul acesta a fost că ne-am proiectat mai întâi robotul într-un program CAD și apoi a fost construit".
Șeful NASA a vorbit și despre discuțiile pe care le-a avut cu premierul Marcel Ciolacu.
Bill Nelson, administrator NASA: „I-am mulțumit premierului pentru că România a susținut atât de puternic Ucraina. O parte a programului spațial este, dacă Rusia va face ceea ce amenință, să pună o bombă atomică în spațiu, sau mai multe bombe. Atunci va trece o linie roșie, nu doar amenințând sateliții tuturor, fiindcă detonarea unei bombe nucleare în spațiu cauzează radiații care distrug tot, chiar și pe astronauții americani, ruși sau chinezi."
Vizita oficialului deschide noi perspective de cooperare pentru țara noastră.
Daniel-Eugeniu Crunțeanu, director Agenția Spațială Română (ROSA): „În aceste zile am vizitat câteva centre de cercetare importante pentru NASA, dar și pentru Agenția Spațială Română. Am fost la laserul de la Măgurele, am fost la Institutul de Cercetare Optoelectronica, tot de la Măgurele. Noi, împreună cu cu domnul administrator, am văzut facilitățile pe care le au acolo. Ieri seară au avut ocazia reprezentanții tuturor institutelor care au proiecte în zona spațială să se întânească cu administratorul NASA și să schimbe informații astfel încât să determinăm care este câmpul de zone comune în care putem să lucrăm în continuare cu ei."
În 2022, România a devenit cea de-a 16-a națiune care a semnat acordul Artemis pentru explorarea pașnică a spațiului.