Schimbările climatice se văd și la peste 8.000 de metri altitudine. Alpinistul Alex Găvan a povestit la Euronews experiența sa de pe cei mai înalți munți din lume și cum efectele schimbărilor climatice au făcut ca temperaturile să fie pozitive și la peste 6.000 de metri, iar avalanșele provocate de topirea zăpezii să îi pună în pericol ascensiunile.
Alex Găvan, alpinist: „Aici este muntele pe care l-am urcat în 2014. Eu sunt aici, am stat peste șapte luni din viata mea, am ajuns la a patra încercare pe vârf și cum eram îmbătat am văzut această stâncă, eram pe zăpadă și am avut această idee. Dacă în câțiva ani, din cauza schimbărilor climatice, o să se topească zăpada și stânca asta, de aici, o să devină vârful propriu-zis și în corectitudinea mea de a fi sigur că sunt pe vârf m-am dus până acolo, asta mi-a mai luat încă 30-40 de minute, ceea ce la altitudinea aia este foarte mult. Anul acesta am fost cu trei prieteni, și, în final, nu am urcat vârful. Altitudinea temperaturii de îngheț era la aproape 6.000 de metri. Noaptea erau încă temperaturi pozitive, este ceva greu de închipuit, curgeau avalanșele, picau pietrele. În final am zis că este prea confortabil pentru ce putem noi să digerăm.”
Vara de foc a Europei: o trezire la realitatea climatică?
Incendii de vegetaţie şi furtuni. Râuri la minime istorice. Culturi agricole care se usucă pe câmp. Pentru mulţi europeni, vara toridă din acest an înseamnă că schimbările climatice sunt mai greu de ignorat.
După mai multe luni cu zile lipsite de nori şi cu secetă, vremea a devenit un subiect important în media, precum şi în discuţiile cu prilejul reuniunilor de familie, cu privire la perioada anuală de vacanţă din august.
„Vara aceasta am văzut o serie de fenomene meteo extreme”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului francez, Olivier Veran, la prima sa conferinţă de presă după ce Guvernul şi-a reluat activitatea săptămâna trecută. A fost „o trezire completă la realitate, chiar şi pentru cei mai sceptici”, a spus Veran.
Franţa a înregistrat a doua cea mai secetoasă vară din istorie, cea mai uscată de după 1976 iar, în termeni de pierderi de păduri din cauza incendiilor de vegetaţie, a fost cea mai dezastruoasă de după 2003, a spus purtătorul de cuvânt.
Chiar şi în Alpi, care în mod normal aveau iarbă verde, producătorii de brânză s-au plâns că vacile lor dau mai puţin lapte decât de obicei pentru că pajiştile s-au uscat.