Peste 40 de persoane afectate de alunecarea de teren din Slănic Prahova își vor petrece sărbătorile pascale oriunde numai în casele lor nu. Situația este considerată de către autorități prea periculoasă pentru a permite reîntoarcerea locatarilor. Până la noi rapoarte și analize, urmate de lucrări de refacere și de consolidare a carosabilului, afectat de infiltrațiile de apă, nimeni nu vrea să riște nimic. Arătată cu degetul, primăria caută soluții financiare pentru a suporta costurile cazării persoanelor afectate, punându-și mai degrabă speranțele într-un ajutor de la guvern.
O bună parte dintre cei afectați s-au cazat la rude, alții au fost instalați de primăria Slănic, în hotelurile din zonă. Câteva persoane au încercat chiar să revină la proprietățile lor. Dar au fost întoarse din drum de către autorități.
Emil Drăgănescu, prefectul județului Prahova: „Am discutat cu oamenii, le-am explicat ce urmează pentru ei, vor avea unde să stea, iar asupra situației, a cauzelor deja avem prima imagine. Mă pronunț pe raportul venit ieri că sunt cauze naturale și cauze antropice. Cert este că acele cauze naturale, acele șiroaie de apă au găsit un mediu propice să intre în pământ. Controalele, rapoartele ne vor arăta care sunt cauzele acelui mediu propice”.
Potrivit raportului preliminar întocmit de specialiști, surparea s-a produs ca efect cumulat al calității solului, cu un subteran dominat de straturi formate din săruri, dizolvate de apă, dar și pe fondul degradării accentuate a rețelei conductelor de apă din respectiva zonă.
Autoritățile au dispus noi controale și măsurători
Autoritățile au dispus noi controale și măsurători înainte de raportul final. Această situație complică însă calculele Primăriei. Cazarea pentru o bună parte din locuitorii afectați presupune costuri pe care administrația locală trebuie să le suporte. Fonduri pe care primăria nu le are însă în momentul de față. Și nu este singura dificultate.
Georgel Alionte, primarul orașului Slănic Prahova: „Toți proprietarii de hoteluri au spus că ne vor ajuta. Momentan nu am bani pentru asta, pentru că nu mă așteptam să se ajungă aici. Vom face ședința și vom rezolva problema. A doua problemă care mă interesează este cea a locuințelor să găsim soluții ca sa nu fie demolate”.
Deocamdată nu se știe când situația va fi remediată pentru persoanele afectate. În următoarele două săptămâni vor avea loc noi măsurători, foraje și analize pentru elucidarea tuturor cauzelor, înainte de a trece la lucrările de reparații și de reconsolidare.