Meta, compania care deține Facebook și Instagram, a fost clasificată printre organizaţiile "teroriste şi extremiste" de către serviciul rus de monitorizare financiară. Va exista posibilitatea unor acțiuni legale sporite împotriva rușilor care utilizează aceste rețele de socializare, transmite Agerpres.
Deja din martie, un tribunal rus a interzis Meta pentru "extremism", la câteva zile după blocarea în Rusia a Instagram şi Facebook, de atunci inaccesibile în ţară fără o reţea privată virtuală (VPN), precum Twitter şi multe site-uri media critice faţă de putere.
De la ofensiva Rusiei în Ucraina, autorităţile ruse desfăşoară o represiune exacerbată a criticilor conflictului, cu mii de amenzi şi zeci de dosare penale pasibile cu pedepse grele de închisoare, notează AFP, preluată de Agerpres.
Recunoaşterea oficială a Meta ca organizaţie "extremistă" face mai uşoară urmărirea penală a utilizatorilor
Pe mesageria Telegram, încă autorizată în ţară, reputatul avocat Pavel Cikov a indicat marţi că urmărirea penală ar putea fi angajată în mai multe cazuri: dacă o persoană menţionează public Meta fără a-i indica statutul de organizaţie interzisă sau dacă arată sigla companiei şi a filialelor acesteia.
Mai mult, potrivit lui Cikov, companiile ruseşti care ar utiliza reţelele sociale ale Meta pentru a distribui reclame sau lucrează cu aceste aplicaţii ar putea fi de asemenea acuzate că participă la o organizaţie "extremistă".
Înainte de a fi interzisă, milioane de ruşi foloseau aplicaţiile Meta, în special Instagram, o reţea ce rămâne foarte apreciată în rândul tinerilor din ţară, în ciuda faptului că este blocată.
Meta deţine şi mesageria WhatsApp, care este de asemenea foarte populară în Rusia. În martie, justiţia rusă nu a dispus, însă, blocarea acestei aplicaţii, considerând că nu serveşte ca mijloc de "difuzare publică a informaţiilor".