Suntem la coada Uniunii Europene în ceea ce privește numărul de stații de încărcare pentru mașini electrice, raportat la lungimea drumurilor. În țara noastră există, în medie, 1,3 stații la fiecare 100 de kilometri, conform ultimului raport emis de Asociația Constructorilor Europeni de Automobile. Autoritățile promit că vor construi mii de stații noi în următorii ani.
Nicolae Ciucă, premierul României: „Știm că România și-a propus să dezvolte o rețea de 30.000 de stații de încărcare electrică, dintre care peste jumătate, aproximativ 15.500, vor fi realizate prin PNRR, până la sfârșitul anului 2026.”
Jurnalistul auto Daniel Popescu a participat la RoCharge, turul României cu mașini electrice lansate în acest an. El spune că în țară se găsesc tot mai ușor stații de încărcare.
Daniel Popescu, jurnalist auto: „În turul ăsta am început să găsim stații de încărcare rapidă pe autostrăzi, ceea ce până acum nu prea exista în România. Este un avantaj major când pleci la drum lung, nu trebuie să mai ieși de pe autostradă, să intri în oraș, să alimentezi și apoi, din nou, să te întorci pe autostradă.”
Ministrul Mediului rămâne un susținător al mașinilor electrice
Chiar dacă facturile la energie au crescut în acest an, ministrul Mediului, Tanczos Barna, rămâne un susținător al mașinilor electrice.
Tanczos Barna, ministrul Mediului: „În momentul în care o gospodărie depășește pragul de 255 de kWh consumați ajunge la un preț de aproximativ 2 lei și la acest preț încă este în pragul de rentabilitate, inclusiv mașina electrică. Cu siguranță lucrurile sunt mult mai eficiente în cazul în care gospodăria are fotovoltaice instalate.”
Daniel Popescu, jurnalist auto: „Prețul variază de la 0,7 acasă, iar la stațiile de încărcare poți să încarci cu 1,5 lei - 2 lei sau 2,5 lei pe kWh.”
Uniunea Europeană și-a propus să atingă o amprentă de carbon neutră până în anul 2050. Un obiectiv intermediar presupune reducerea cu 55% a emisiilor până în 2030.