Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Experiment | București-Lyon, cu mașina electrică. Cum a arătat călătoria

Un drum de la București la Lyon într-o mașină electrică pare la prima vedere un act de curaj, mai ales că infrastructura de încărcare din România poate fi un factor major de îngrijorare, comparativ cu restul Europei.

Aproape 1000 de stații de încărcare în România

În țara noastră există aproape o mie de stații de încărcare, însă cele mai multe au o putere de 50 de kilowați, de cel puțin trei ori mai puțin decât cele din Ungaria sau țările din vest. Chiar și așa, două echipaje din România au fost parte a unui test care a implicat 15 mașini electrice, cu ocazia Connecting Europe Days, un eveniment dedicat mobilității alternative și transportului automat, organizat de Comisia Europeană.

Călătoria a început în dimineața zilei de 24 iunie, din București, și s-a încheiat trei zile mai târziu la Lyon. Pe traseu au existat zece puncte de încărcare: în România, Ungaria, Slovenia și Italia.

Adrian Mitrea, jurnalist auto: „Am ales să facem acest drum dintre București și Lyon împărțit în trei zile, segmente de aproximativ 700-800 km. Primul segment al drumului este București-Budapesta. O astfel de mașină cum este cea din spate poate să parcurgă aproximativ 400 de km, poate chiar mai mult cu un plin, în condiții de condus normale.”

Prima oprire a echipajelor noastre a fost la Sibiu, acolo unde au fost așteptați de o echipă Euronews România.

Adrian Mitrea, jurnalist auto: „Am făcut drumul de la București la Sibiu, fără să încarc pe traseu, încă mai am autonomie peste 140 km, asta înseamnă că pot să încarc în Sibiu și să mănânc ceva sau să vorbesc cu voi în timp ce încarc sau pur și simplu să merg mai departe, spre alt oraș.”

Ce spune Tanczos Barma despre mașinile electrice

Despre experiența de a conduce o mașină electrică a vorbit și ministrul Mediului. Tanczos Barna admite însă că România este una dintre țările membre ale Uniunii Europene care vrea să mai amâne, cu cinci ani, trecerea la mașini electrice, programată pentru 2035.

La Lyon au ajuns, tot cu mașini electrice, și echipaje din Italia, Germania, Croația, Slovenia sau Ungaria. Toate cu același obiectiv, de a demonstra capacitatea infrastructurii rutiere de a face călătorii lungi prin Europa.

Laszlo Varga, membru al echipajului maghiar: „Am venit din Ungaria, ne-a luat două zile și am parcurs 1.500 de km. Trebuie să recunosc că toată experiența încărcării și toată călătoria au fost plăcute, astfel că a fost destul de relaxant să conducem mașini complet electrice de la Budapesta la Lyon.”

Cota de piață a mașinilor electrice este, la acest moment, de până în 5% în Europa

Cota de piață a mașinilor electrice este, la acest moment, de până în 5% în Europa. Însă experții se așteaptă ca, în câțiva ani, să existe un echilibru între mașinile electrice și cele pe combustie. Cu atât mai mult cu cât țările membre ale Uniunii Europene au convenit ca, din 2035, să nu mai fie vândute mașini noi pe benzină sau motorină. În Vestul Europei, oamenii par încântați de această propunere, chiar dacă unii dintre ei mai au unele îndoieli.

Șofer: „E o decizie logică. Dar cred că mașinile electrice ar trebui să fie mai ieftine. Și da, electricitatea ar trebui să fie mai ieftină. Dar dacă fac sistemul mai accesibil și puncte de încărcare pentru toată lumea, atunci ar trebui să fie o decizie logică.”

Șofer: „Nu cred că va funcționa corespunzător. Vedeți, toată lumea a adormit înăuntru. Trebuie să privești în ansamblu. Tocmai am călătorit 3.000 de mile. Nu o vei face cu o mașină electrică, iar tot ce faci este să muți problema în altă parte. Poluarea nu va dispărea.”

Obiectivul declarat al Uniunii Europene îl reprezintă neutralitatea climatică până în 2050. Până atunci, călătoria de la București la Lyon cu o mașină electrică este un mare pas înainte.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE