Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Prețul ouălor a crescut cu 35% în România, în ultimul an. Cea mai accelerată scumpire din UE

România a avut cea mai accelerată scumpirie a ouălor din Uniunea Europeană, arată un raport al Comisiei Europene. Potrivit datelor oficiale, acest aliment de bază a fost în topul scumpirilor din România în fiecare lună din ultimul an. Probleme sunt și în Statele Unite, unde a fost cerută o anchetă de amploare, după ce prețul ouălor a crescut de patru ori.

Ouăle sunt cu 35% mai scumpe decât erau în urmă cu un an de zile

Potrivit INS, ouăle sunt cu 35% mai scumpe decât erau în urmă cu un an de zile.

E o medie la nivel național, pentru că dacă ne uităm la prețul dintr-o piață din București, vedem că un ou costă un leu și zece bani, iar acum un an de zile costa 80 de bani. Este un caz fericit, o scumpire de mică amploare, pentru că unii producători vând direct în piețe.

Alți producători se confruntă cu alte tipuri de costuri, care au crescut, mai ales din cauza războiului din Ucraina. Spre exemplu, furajele au crescut foarte mult și astfel îi costă mai mult pe crescătorii de păsări, ceea ce, într-un final, se vede în buzunarul fiecăruia dintre noi.

Gripa aviară nu va afecta prețul ouălor din România

În ceea ce privește problemele declanșate de focarele de gripă aviară, Uniunea Crescătorilor de Păsări transmite că focarul recent descoperit în județul Brașov nu va afecta prețul ouălor din România.

Potrivit INS, în fiecare an se produc cinci miliarde și jumătate de ouă, ceea ce asigură majoritatea consumului românilor, aproximativ 98%. De asemenea, importăm ouă din Ungaria, Polonia și Bulgaria.

Dacă ne uităm pe monitorizarea Comisiei Europene vedem că prețul ouălor a crescut pe parcursul anului trecut, s-a accentuat brusc în luna octombrie și a atins un nivel record, în România, în luna decembrie.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE