Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Rezerva Federală a SUA ar putea opri înăsprirea politicii monetare, după majorarea dobânzii cu 0,25%

Rezerva Federală a SUA (Fed) a majorat cu 0,25% rata dobânzii şi a indicat că ar putea opri alte majorări, dând astfel timp oficialilor pentru a evalua efectele negative ale recentelor turbulenţe din sectorul bancar şi a monitoriza evoluţia inflaţiei, transmite Reuters.

Miercuri, oficialii Fed au decis, în unanimitate, să majoreze rata dobânzii la un interval cuprins între 5% şi 5,25%, în linie cu estimările analiştilor. Este a zecea majorare consecutivă a dobânzii în SUA din martie 2022.

"Pentru a determina nivelul adecvat al politicii monetare, oficialii vor studia cum vor evolua în următoarele săptămâni şi luni economia, inflaţia şi pieţele financiare. Inflaţia rămâne la un nivel ridicat iar piaţa forţei de muncă creşte într-un ritm robust", se arată în comunicatul Fed. Analiştii apreciază că Fed nu garantează că nu va modifica dobânzile la următoarea şedinţă de politică monetară din iunie.

Creşterea economică rămâne modestă, dar "recentele evoluţii vor avea probabil ca rezultat o înăsprire a condiţiilor de creditare pentru gospodării şi companii, afectând activitatea economică, angajările, inflaţia", se arată în comunicatul Fed.

În primul trimestru al acestui an, Produsul Intern Brut al SUA a crescut cu doar 0,3% comparativ cu ultimul trimestru din 2022 şi cu numai 1,1% în ritm anual iar probabilitatea unei recesiuni a crescut.

Mai important, fragilitatea anumitor bănci a redevenit un subiect de actualitate, odată cu prăbuşirea băncii regionale First Republic, care la finele săptămânii trecute a trebuit să fie cumpărată de JPMorgan Chase.

Băncile comerciale au de suferit de pe urma majorării dobânzii de referinţă, care stabileşte costul la care băncile se împrumută între ele. Acest cost a urcat în mai puţin de un an de la un interval cuprins între 0 şi 0,25% până la valori cuprinse între 4,75% şi 5% în prezent.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE