Îți recomandăm să încerci și aplicația Euronews România!

Neuralink a anunțat că a întâmpinat probleme cu primul implant cerebral, după ce fire minuscule s-au desprins de pe creierul pacientului care folosește acest dispozitiv. Este o problemă pe care compania controlată de Elon Musk o știa de mai mulți ani, au precizat cinci persoane familiarizate cu acest subiect pentru agenția Reuters.

Compania știa încă de anul trecut, din momentul efectuării testelor pe animale că firele s-ar putea retrage, îndepărtând odată cu ele electrozi care decodifică semnalele cerebrale, au precizat trei dintre surse, pentru Reuters. În schimb, experții Neuralink a considerat că riscul este suficient de scăzut, ce nu ar justifica o reproiectare.

Neuralink testează implantul cerebral pe care l-a dezvoltat pentru a oferi persoanelor paralizate posibilitatea de a folosi dispozitive digitale doar cu ajutorul gândirii, ceea ce ar putea veni în sprijinul pacienților cu leziuni ale măduvei spinării.

Săptămâna trecută, compania controlată de Elon Musk a anunțat că fire ale implantului neuronal, care sunt mai subțiri decât un fir de păr, s-au retras din creierul primului pacient care beneficiază de acest dispozitiv. Din acest motiv, mai puțini electrozi ar putea măsura semnalele cerebrale.

Semnalele sunt transpuse în acțiuni, cum ar fi deplasarea cursorului mouse-ului pe ecranul unui computer. Experții Neuralink au transmis că au reușit să remedieze problemele implantului, în așa fel încât să aibă capacitatea de a monitoriza semnalele cerebrale ale pacientului.

Potrivit Reuters, sursele au făcut declarații sub protecția anonimatului, invocând faptul că au semnat acorduri de confidențialitate cu compania. Reprezentanții Neuralink nu au răspuns solicitării pentru a face public un punct de vedere.

Administrația americană pentru alimente și medicamente era conștientă de posibilă problemă cu firele deoarece compania a făcut publice rezultatele testelor pe animale în momentul depunerii cererii de a începe testele pe oameni, a declarat una dintre persoane.

De asemenea, FDA a refuzat să comenteze dacă era la curent cu problema. Agenția a declarat pentru Reuters că va continua să monitorizeze siguranța pacienților înscriși în studiul Neuralink.

ARTICOLE DIN ACEEAȘI CATEGORIE